La 28 octombrie 1688, Constantin Brâncoveanu urca pe tronul Țării Românești

La 28 octombrie 1688, Constantin Brâncoveanu urca pe tronul Țării Românești. Născut în 1654 în satul Brâncoveni din județul Olt și decedat la 15/26 august 1714 în Constantinopol, el a fost domnitor al Țării Românești și un remarcabil protector al artei și culturii. Provenea dintr-o veche familie boierească din Oltenia. Tatăl său, postelnicul Papa, a fost ucis în timpul răscoalei seimenilor din 1655, iar mama sa, Stanca, provenea din puternica familie Cantacuzino.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Br%C3%A2ncoveanu#/media/Fi%C8%99ier:CBrancoveanu.jpg

Constantin a fost crescut de rudele din partea mamei, primind o educație aleasă sub supravegherea unchiului său, postelnicul Constantin Cantacuzino. Educația sa cuprindea cunoașterea limbilor greacă și turcă, completată prin misiuni diplomatice în Transilvania și Constantinopol.

A fost căsătorit cu Marica și a avut unsprezece copii, dintre care patru fii — Constantin, Ștefan, Radu și Matei — și șapte fiice. În timpul domniei unchiului său, Șerban Cantacuzino, Brâncoveanu a urcat pe scara ierarhică boierească până la rangurile de mare logofăt și ispravnic. Cu sprijinul fraților Cantacuzino, stolnicul Constantin și marele spătar Mihai, el a fost ales domnitor, detronându-l pe tânărul Gheorghe, nepot de frate al Cantacuzinilor, fapt ce le-a consolidat influența în politica țării.

Domnia lui Constantin Brâncoveanu, una dintre cele mai lungi din istoria Țării Românești (1688-1714), a adus o perioadă de stabilitate, dezvoltare culturală și religioasă. Cunoscut pentru stilul de conducere cumpătat, Brâncoveanu a cultivat relații echilibrate cu Imperiul Otoman și Imperiul Habsburgic. Supranumit „altın bey” (prințul aurului), el a plătit sume mari pentru a menține bunele relații cu otomanii, evitând conflicte deschise. În același timp, Brâncoveanu a susținut cultura românească în Moldova și Transilvania, finanțând biserici și tipărirea de cărți.

Deși confirmat pe viață ca domn, Brâncoveanu a fost conștient de pericolul constant al mazilirii, fapt pentru care și-a creat un refugiu financiar în afara țării. În 1714, intrigile l-au prins nepregătit; el și familia sa au fost arestați și duși la Constantinopol. După torturi brutale, Constantin Brâncoveanu a fost executat alături de cei patru fii ai săi și de sfetnicul Ianache Văcărescu, fiind venerați mai târziu ca Sfinții Mucenici Brâncoveni.

Descendența lui Constantin Brâncoveanu s-a perpetuat prin copiii fiicelor sale, și la mijlocul secolului al XIX-lea existau peste două sute de urmași. În 2014, la 300 de ani de la martiriul său, rămășițele sale pământești au fost reînhumate la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, unde sunt păstrate într-o raclă.

Constantin Brâncoveanu s-a născut în 1654 în familia Brâncoveanu din Oltenia, fiind nepotul vornicului Preda Brâncoveanu și al postelnicului Constantin Cantacuzino. Moartea timpurie a tatălui său, Papa Brâncoveanu, în urma unei revolte a mercenarilor din București, l-a marcat profund. Salvat de slugi în timpul atacului, Constantin a fost ascuns, iar familia a ridicat mai târziu o cruce în memoria tatălui său în locul execuției, simbolizând sacrificiile familiei.