Constantin Antip, general român, istoric al presei și jurnalist militar

Constantin Antip (n. 27 octombrie 1925, Uncești – d. 21 februarie 2011, București) a fost ofițer, istoric al presei române și jurnalist militar, membru marcant al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

După studiile primare în satul natal, a urmat Școala Normală „Ștefan cel Mare” și Liceul „Mihail Kogălniceanu”, unde a condus Societatea literară a elevilor (1942–1945). A urmat cursuri de drept, istorie și jurnalism la Iași și București și s-a specializat ulterior la Școala Superioară de Partid „Ștefan Gheorghiu”.

Din 1954 până în 1984 a predat Istoria presei române la Facultatea de Ziaristică din cadrul Academiei „Ștefan Gheorghiu”.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/letter-pen-writing-ink-pen-letters-4746345

Antip și-a început activitatea publicistică în 1945, la ziarul Vreme nouă din Vaslui, pe care l-a și condus. În 1948 a intrat în corpul ofițerilor, fiind încadrat la redacția cotidianului Glasul Armatei (ulterior Apărarea Patriei), unde a parcurs toate treptele profesionale până la funcția de redactor-șef.

A fost membru al conducerii Uniunii Ziariștilor Profesioniști (1955–1975) și redactor-șef al revistei Presa noastră, publicație dedicată studiului istoriei presei române. În 1967 a participat la fondarea revistei Magazin Istoric, fiind primul ei redactor-șef.

După 20 de ani în armată, a fost avansat general-maior (1968) și numit adjunct al secretarului Consiliului Politic Superior al Ministerului Apărării Naționale. Din 1975 până la pensionare (1987) a condus Muzeul Militar Central.

A publicat numeroase lucrări dedicate istoriei presei și istoriei militare, între care:

• Contribuții la istoria presei române (1964)
• Trepte peste timp (1970)
• Războiul popular în istoria universală (1976)
• Publicistica militară în serviciul apărării naționale (1983)
• România și Tratatul de la Varșovia (2005).

A colaborat la volumele Forțele armate ale Republicii Socialiste România (1966) și Comandamentul Armatei Române în Campania din 1877–1878 (1998).

Pentru contribuția sa la volumul România în războiul de independență, a primit Premiul „Nicolae Bălcescu” al Academiei Române.