Current track

Title

Artist


Consiliul Judeţean Suceava a implementat conceptul de „acoperiş verde” pe Sala Unirii

#Postat de on octombrie 23, 2021

În termeni simpli, un acoperiș terasă verde este un acoperiș îmbrăcat, fie în totalitate, fie parțial, cu vegetație: iarbă, licheni, flori, plante verzi sau arbuști mici, care cresc fără intervenția omului sau cu puțin ajutor din partea acestuia. Privită ca fiind cea mai bună metodă de a reda naturii bucățica ce i-a fost luată prin construirea unui bloc, a unei case sau oricărui alt imobil, montarea unui acoperiș verde reprezintă o modalitate ecologică de a „îmbrăca” această parte a construcțiilor, o soluție pentru toți cei care doresc să protejeze mediul înconjurător prin reducerea poluării și diminuarea efectului de seră. Foarte important în cadrul acestui sistem este membrana antirădăcină care formează o barieră ce nu lasă să treacă rădăcinile vegetației plantate, împiedicându-le astfel să pătrundă în celelalte straturi (în special cel de hidroizolație), afectând astfel întregul acoperiș verde. Datorită proprietăților termoizolante, acoperișul verde are capacitatea de a menține o temperatură constantă și placută în interiorul imobilului, indiferent de anotimp.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat, miercuri, într-o declaraţie de presă, că printr-un proiect european va fi realizat un proiect de tip acoperiş verde pentru sediul Primăriei Suceava. El spune că e doar un început, pentru că vor fi proiecte asemănătoare şi pentru parcările supraterane şi subterane din municipiu.„Vom amenaja un acoperiş verde pe terasa de la etajul cinci de pe clădirea Primăriei pe un proiect european, „Planificarea şi gestionarea responsabilă a zonelor urbane verzi”, cofinanţat de UE în cadrul programului URBAC 3” a spus Lungu.El a menţionat că municipiul Suceava este partener în acest program cu Budapesta (Ungaria), Poznan (Polonia), Limerick (Irlanda), Mesina (Italia), Breda (Olanda).

Potrivit edilului-şef se va putea face o investiţie de 38.000 de lei, bani europeni nerambursabili, la care se vor adăuga fonduri ale municipalităţii.

Consiliul Judeţean Suceava a introdus deja acest concept de „acoperiş verde” pe clădirea Sălii Unirii. 

Sursa: https://odu.ro/, CRAI NOU.RO/23.10.2021


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *