CNAS a lansat aplicația prin care poți verifica ONLINE dacă angajatorul îți plătește contribuțiile la sănătate (CASS)

#Postat de on iulie 17, 2021

Orice persoană poate verifica, foarte ușor, dacă angajatorul îi plătește contribuțiile la sănătate (CASS) și astfel are dreptul la pachetul de bază de servicii medicale de la stat. Faptul că apare în sistemul de sănătate ca asigurat poate fi verificat chiar de respectiva persoană, prin accesarea unei aplicații de pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), sau de cei ce acordă asistență medicală, arată  avocat.net.

Potrivit Legii sănătății, pentru salariați, asigurarea se pierde în trei luni de la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu. Astfel, mai ales atunci când o persoană își schimbă angajatorul sau are perioade fără activitate, e posibil să nu apară în sistem imediat ce începe sau reîncepe plata CASS.

În aceste cazuri, varianta cea mai ușoară pentru verificarea calității de asigurat în sistemul de sănătate este utilizarea aplicației de pe noul site al CNAS, lansat cu doar câteva zile în urmă.

Astfel, furnizând codul numeric personal și introducând un număr de verificare (apare pe site-ul CNAS), orice persoană poate afla dacă este sau nu asigurată la sănătate în sistemul public din România și dacă i s-a emis un card de sănătate. În acest fel, salariații pot vedea, de exemplu, dacă li se plătesc, de către angajatori, contribuțiile la sănătate.

Dacă se întâmplă să nu meargă site-ul sau dacă află că nu figurează în sistem, deși ar trebui, fiind angajată, persoana interesată să afle acest lucru trebuie să se adreseze, în primul rând, angajatorului, pentru a afla cauza problemei sale, mai arată sursa citată.
În cazul în care află că angajatorul nu îi plătește contribuțiile, iar în urma discuțiilor cu acesta nu se remediază situația, salariatul trebuie să se adreseze celor de la Inspecția Muncii, mai întâi, apoi, celor de la Fisc.

Puteți să verificați AICI dacă aveți  achitate la zi contribuțiile la sănătate.

Pe de altă parte, dacă angajatorul a plătit toate contribuțiile, salariatul poate afla, practic, doar de la medicul de familie sau de la alt furnizor de servicii medicale dacă apare sau nu în sistem. Ulterior, acesta trebuie să se adreseze casei județene de sănătate.

Dacă perioada în care o persoană nu mai are loc de muncă depășește trei luni de la încetarea raporturilor de serviciu (este asigurată la sănătate în toată această perioadă), pentru a nu rămâne fără acces la servicii medicale, poate deveni coasigurat, dacă un membru de familie o ia în întreținere. Acest lucru îi asigură în continuare, fără costuri, servicii medicale la stat.

 


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist