Cernobîl, 26 aprilie 1986 – Cea mai mare catastrofă nucleară civilă se petrecea cu 35 de ani în urmă
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 26, 2021
Se estimează că întreaga cantitate de gaz xenon, jumătate din cantitatea de iod şi cesiu şi aproximativ 30 de procente din materialul radioactiv utilizat în reactorul cu numărul 4 (alimentat în acel moment cu 192 de tone de combustibil) au fost eliberate în atmosferă. Autorităţile sovietice au făcut public accidentul de-abia după ce specialiştii care operau în cadrul centralei nucleare din Fosmark (localizată la aproximativ 1000 km faţă de Cernobîl, în Suedia) au constatat că nivelul de radiaţii este foarte mare.
Printre statele afectate de radiaţiile radioactive eliberate în urma accidentului de la Cernobâl se numără şi România. Între 1986 şi 1994, Institutul de Sănătate Publică realiza un studiu, prin intermediul căruia s-a încercat identificarea efectelor dezastrului din Ucraina asupra sănătăţii copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 6 ani. Principala problemă pe care au observat -o specialiştii români la acea vreme a fost faptul că indivizii studiaţi aveau sistemul osteoarticular mult mai sensibil, în comparaţie cu copiii născuţi înainte de data producerii exploziei.