Cele mai mari 500 de afaceri de familie din lume au obţinut venituri în valoare totală de 7,28 trilioane de dolari (studiu)
#Postat de Jurnal Fm on septembrie 27, 2021
Cele mai mari 500 de afaceri de familie din lume au obţinut venituri în valoare totală de 7,28 trilioane de dolari, având 24,1 milioane de angajaţi în 45 de ţări, conform unui raport realizat de EY şi Universitatea din St. Gallen. „Marile afaceri de familie au demonstrat o rezistenţă incredibilă în această perioadă, acordând prioritate susţinerii angajaţilor şi orientându-se către noi soluţii de business. Pentru a traversa această perioadă dificilă, aleg să-şi diversifice consiliile de administraţie, să promoveze noua generaţie în roluri de conducere şi să stabilească noi standarde în abordarea aspectelor de mediu social şi de guvernanţă”, a afirmat Raluca Popa, PartenerAsociat, Asistenţă Fiscală şi Juridică, Strategic Growth Markets leader, EY România.

Conform studiului, deşi afacerile de familie, în special cele din sectorul turismului şi HoReCa, au resimţit efectele pandemiei provocate de COVID-19, multe dintre acestea au profitat de context pentru a se reorienta.
Germania este ţara de origine pentru 16% dintre companiile din cadrul studiului, reflectând soliditatea economiei germane şi tradiţia înfiinţării de afaceri de familie în această ţară, în care 90% dintre companii sunt deţinute de familii. O treime dintre afacerile de familie incluse în studio îşi au sediul pe continental american, SUA înregistrând cel mai mare număr de astfel de companii (119, echivalentul a 24% dintre acestea). Pentru mai multe detalii puteți intra pe agerpres.ro
Jurnal FM 