Current track

Title

Artist


National

Page: 32

Biserica şi Armata se află în topul instituţiilor în care românii au cea mai mare încredere, alături de Poliţie şi Academia Română, potrivit sondajului realizat de Laboratorul pentru Analiza Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică (LARICS), în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte şi cu Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI) și publicat […]

ISVORANU DUMITRU LAURENŢIU, unul dintre liderii de sindicat din DGASPC Bacău, a fost arestat preventiv astăzi de Judecătoria Bacău.  El este acuzat că a incendiat mai multe mașini ale instituției și l-a amenințat cu moartea de Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău și pe familia acestuia.În același dosar, procurorul a dispus luarea măsurii preventive a […]

Oficialii României iau primele măsuri împotriva Austriei, după votul de acum câteva zile din Consiliul JAI, când România a ratat intrarea în Spațiul Schengen din cauza austriecilor.   Astfel, mai multe companii din subordinea Ministerului Transporturilor vor renunța la colaborarea cu BCR și își vor muta conturile la CEC, anunță stirileprotv.ro. Banca Comercială Română (BCR) […]

Contractele pentru execuția tronsoanelor 2 și 3 ale Autostrăzii Buzău – Focșani,  parte a A7, au fost cîștigate astăzi de firmele constructorului băcăuan Dorinel Umbrărescu. ASOCIEREA SA & PE CONSTRUCT SRL – SPEDITION UMB SRL -TEHNOSTRADE SRL – INTERTRANSCOM IMPEX SRL are la dispoziție 26 de luni și 2,77 miliarde de lei (fără TVA) pentru […]

Conducerea Registrului Auto Român (RAR) a decis să reducă birocrația și a emis o dispoziție prin care șeful de reprezentanță are obligația să verifice tot ce îl nemulțumește pe client și să intervină dacă este cazul, astfel încât acesta să evite risipa de timp prin a trimite petiții sau reclamații retroactiv. „Vă invităm să apelați […]

Începând de duminică, 11 decembrie, odată cu intrarea în vigoare a moulul Mers al Trenurilor, pasagerii care aleg să călătorească cu trenurile Intercity au posibilitatea să împrumute cărți pentru citit pe parcursul călătoriei. CFR Călători pune la dispoziția acestora, gratuit, mai multe volume, în cadrul proiectului „Biblioteca pe roți”. Călătorii se pot bucura de o […]

Gest superb al spectatorilor în pauza meciului de handbal masculin dintre CSM Bacău și CSM Focșani. Fanii aflați sâmbătă seara în tribunele Sălii Sporturilor „Narcisa Lecușanu” din Bacău au răspuns „prezent” într-o campanie umanitară foarte frumoasă. Mai exact, cu mic, cu mare, au aruncat jucării de pluș pe suprafața de joc, pentru ca acestea să […]

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) și-a exprimat dezaprobarea față de felul în care jurnaliștii români au fost tratați de ministerul austriac de Interne. Aceștia au fost blocați de bodyguarzi, în vreme ce Gerhard Karner dădea declarații presei austriece.   Jurnaliștii români care au acoperit Consiliul JAI au relatat pe rețelele de socializare că ministrul austriac de […]

Raiffeisen Bank va restitui consumatorilor, în total, în urma aplicării Ordinul președintelui ANPC, o sumă totată de aproximativ 21,7 milioane de euro, care cuprinde și dobânda legală aferentă. În urma deciziei definitive pronunțate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a confirmat Ordinul nr.837/20.10.2017, emis de către președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) […]

Doliu în lumea culturală după ce Catinca Popescu, o adevărată doamnă a picturii naive, după cum o caracterizează scriitoarea Cristina Ștefan, a plecat să picteze cu îngerii. Marea artistă a murit cu doar două zile înainte de vernisajul Expoziției de artă naivă ”Retrospectivă”- Catinca Popescu, de vineri, 9 decembrie, de la  Complexului Muzeal ”Iulian Antonescu” […]