Current track

Title

Artist


Mizerii austriece: CNA a trimis o scrisoare deschisă către ambasadoarea Austriei în România

#Postat de on decembrie 10, 2022

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) și-a exprimat dezaprobarea față de felul în care jurnaliștii români au fost tratați de ministerul austriac de Interne. Aceștia au fost blocați de bodyguarzi, în vreme ce Gerhard Karner dădea declarații presei austriece. 

 Jurnaliștii români care au acoperit Consiliul JAI au relatat pe rețelele de socializare că ministrul austriac de Interne a refuzat să vorbească cu presa din România după votul dat împotriva aderării României la Schengen.

Prin urmare, CNA a trimis, vineri, o scrisoare deschisă către ambasadoarea Austriei în România, Adelheid Folie. 

„SCRISOARE DESCHISĂ

Către: AMBASADA REPUBLICII AUSTRIA ÎN ROMÂNIA

În atenția: Excelenței Sale, doamna Adelheid FOLIE, Șef de Misiune și Ambasador

Excelența Voastră, doamnă Ambasador,

În calitatea sa de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale și de for care veghează la respectarea dreptului la liberă exprimare, Consiliul Național al Audiovizualului își manifestă dezaprobarea față de modul în care jurnaliștii români au fost ținuți la distanță, cu ajutorul bodyguarzilor, de ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, în contextul în care, în proximitate, acesta acorda interviuri altor jurnaliști.  

Imaginile pe care întreaga Europă le-a putut vedea ieri, 8 decembrie 2022, după votul negativ dat de Austria în cazul aderării României la spațiul Schengen, surprind un gest prin care presa este catalogată ca fiind un pericol.

Membrii Consiliului consideră că, indiferent de cât de dificil este un moment politic, presa trebuie să aibă posibilitatea de a se adresa celor care ocupă vremelnic funcții publice.  

Îndepărtarea jurnaliștilor români este un gest care nu are nicio legătură cu valorile democratice, nefiind în concordanță cu ceea ce înseamnă libertatea presei ca valoare fundamentală a Uniunii Europene. Totodată, CNA consideră că o astfel de atitudine încalcă dreptul la corecta informare a cetățenilor români.

Misiunea Consiliului Național al Audiovizualului este de a asigura un climat bazat pe liberă exprimare şi responsabilitate faţă de public în domeniul comunicării audiovizuale, iar cetățenii români au dreptul de a fi informați și nu ignorați.

Membrii Consiliului își exprimă solidaritatea cu jurnaliștii acreditați la Bruxelles și speră ca, fiind un caz fără precedent la un asemenea nivel european, să fie și unul singular.

Consiliul are convingerea că statul austriac, în ansamblul său, respinge astfel de comportamente și respectă dreptul la corecta informare a cetățenilor români.

CONSILUL NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI

Nicolaie Bălașa – Sorescu, Vicepreședinte

Orsolya-Eva Borsos, membru CNA

Oana Simona Dincă, membru CNA

Maria Monica Gubernat, membru CNA

Cristina Ancuța Pocora, membru CNA

Dorina Rusu, membru CNA

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *