National
Page: 34
Astăzi vă prezentăm o poveste de viață, una tristă, și depinde de fiecare dintre noi să aibă un final fericit. Este povestea Ramonei Zaharia, un copil care s-a născut, prematur, în spitalul din Comănești, în urmă cu aproape 40 de ani, apoi a trecut prin mai multe orfelinate. Și-a cunoscut mama abia la vârsta 10 […]
Primul pacient a fost transportat în această dimineață de pe heliportul Spitalului Județean de Urgență. Este vorba despre un caz complicat – de pacientă de 77 ani, din Mărgineni, cu infarct miocardic sever – a fost preluat astăzi cu elicopterul, de pe heliportul SJU Bacău, pentru a fi transportat la Iaşi, în vederea primirii de […]
Are 20 de ani și este pompier de doar două luni. I-a plăcut sportul și chiar s-a îndreptat spre unul de performanță în fotbal, fiind legitimat la clubul Universitatea Craiova, unde a jucat până la 15 ani, în perioada junioratului. Până la urmă, sergentul major Laurențiu Badea a decis să îmbrace haina militară și a […]
Un tânăr din Bacău conduce detașat în topul șoferilor depistați în trafic având o alcoolemie cu mult peste limita legală. Cu siguranță, el va termina anul pe podium, cu un record greu de egalat, după ce a oprit etilotestul la valoarea de 3,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. „Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției […]
Biserica de lemn din satul Mărăști, comuna Filipeni, a fost mistuită de flăcări în urma unui incendiu violent care a izbucnit în această dimineață. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri, însă focul s-a întins cu repeziciune și în scurt timp lăcașul de cult, construit în întregime din lemn, a ars în […]
„Jur credință patriei mele România, jur să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții. Jur să respect legile țării și regulamentele militare. Așa să-mi ajute Dumnezeu“ sunt cuvintele care s-au auzit rostite cu tărie și credință pe platoul Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, joi, 27 octombrie 2022, de către elevii școlii. […]
Puiul de lebădă salvat din trafic, dintre mașini, de un jandarm băcăuan, zilele trecute, a revenit în mediul natural. După ce a fost preluată de voluntarii Centrului Regional de Ecologie Bacău, lebăda a ajuns la Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB), instituție care acționează pentru conservarea speciilor de faună sălbatică și a habitatului lor. „Colegii […]
Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău anunță că recrutează candidați în vederea participării la concursul de admitere, sesiunea octombrie – decembrie 2022, pentru cele două Școli Militare de Subofițeri Jandarmi din Drăgășani și Fălticeni. Sunt disponibile 700 de locuri, din care: 350 de locuri în cadrul Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani – […]
Jurnal FM 