Current track

Title

Artist


Brasov

Page: 283

Vineri, 26 august 2022, în intervalul orar 09.00 – 13.00, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Poliția Orașului Rupea, au organizat și desfășurat pe raza de competență, o acțiune cu efective mărite, la care au participat polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică Brașov, Secției de Poliție Rurală Hoghiz, Serviciului Rutier Brașov, Serviciului […]

În noaptea de vineri spre sâmbătă, 26/27 august 2022, în intervalul orar 20.00 – 06.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secțiile 1-5 Poliție, Biroul Rutier, Biroul de Investigații Criminale, Serviciul pentru Acțiuni Speciale Brașov, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Grupării Mobile de Jandarmi “Burebista” Brașov și polițiști locali, […]

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zărnești instrumentează un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. Astfel, un tânăr, în vârstă de 19 ani din județul Brașov a condus un autoturism pe DN73A, din direcția Zărnești către Râșnov, iar la intersecția cu DJ112A, a fi pătruns pe acostamentul drumului […]

  Motto: „Iară nu suntu vremile supt cârma omului, ci bietul om supt vremi.”– Miron Costin, cronicar medieval   Stimați cititori, privitori, ascultători și dragi amici, astăzi voi continua obiceiul de fiecare sâmbătă, de trecere în revistă a câtorva evenimente din istoria mai îndepărtată ori mai apropiată a spațiului românesc și a celui universal, evenimente […]

În fiecare an, la data de 26 august, sărbătorim Ziua Internațională a Câinelui, cel mai bun prieten necuvântător, o sărbătoare a legăturii eterne dintre oameni și aceste minunate făpturi, o zi dedicată iubirii lor necondiționate și muncii dezinteresate alături de oameni. Indiferent de rasă sau de talie, acești blănoși au fost de-a lungul timpului cele […]

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “vătămare corporală din culpă”. În fapt, la data de 24 august 2022, în jurul orei 23.10, un bărbat, în vârstă de 31 ani, care se deplasa cu o trotinetă electrică pe strada Agrișelor, din […]

Joi, 25 august 2022, în jurul orei 20.30, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 21 ani, care conducea, pe raza localității Lisa, județul Brașov, un autoturism ce nu avea avea montate plăcuțe cu număr de înmatriculare. Sursa foto: https://pxhere.com/en/tag/103432 În urma verificărilor […]

 Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hoghiz efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. În fapt, la data de 25 august 2022, în jurul orei 21,00, un bărbat care conducea un autoturism pe raza localității Roadeș din județul Brașov, […]

Joi, 25 august 2022, în jurul orei 18,00, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara au depistat pe raza localității Budila, din județul Brașov, patru bărbați care transportau cu atelaje hipo material lemnos, specia brad și fag, pentru care nu dețineau documente legale de proveniență. Source Log Hauling Dray or Wagon Author Sids1 from New […]

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia” și “nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică ori verificarea reparațiilor”. Din cercetările efectuate în cauză, cadrele de poliție au stabilit faptul că data de 22 august 2022, în jurul […]