Current track

Title

Artist


„Roata Istoriei” – o scurtă retrospectivă istorică cu evenimente petrecute de-a lungul timpului în săptămâna 22 la 28 august
de Nicolae Uszkai, Brașov

#Postat de on august 27, 2022

 

Motto: Iară nu suntu vremile supt cârma omului, ci bietul om supt vremi.”– Miron Costin, cronicar medieval

 

Stimați cititori, privitori, ascultători și dragi amici, astăzi voi continua obiceiul de fiecare sâmbătă, de trecere în revistă a câtorva evenimente din istoria mai îndepărtată ori mai apropiată a spațiului românesc și a celui universal, evenimente care s-au petrecut sub semnul calendaristic al zilelor fiecărei săptămâni când acestea apar în Jurnal FM. Prin urmare, să vedem, pentru început, ce s-a întâmplat într-o zi de 22 august de-a lungul timpului…

În anul1233, are loc prima menţiune documentară a unui ban de Severin, în persoana lui Luca. În 1456, a început a doua domnie a lui Vlad Tepeș în Tara Românească (până în noiembrie 1462).În 1531, are loc bătălia de la Obertyn, când Petru Rareş a fost înfrânt de poloni. Bătălia de la Obertyn (sau de la Obertin) dintre Petru Rareș și hatmanul Jan Tarnowski (Ioan Tarnovschi) a avut loc pe 22 august 1531, după ce Petru Rareș invadase Pocuția în 1530.Aceasta s-a soldat cu înfrângerea trupelor moldovene și recucerirea Pocuţiei de către polonezi.În1812, are loc descoperirea sitului arheologic Petra din Iordania de catre exploratorul elvetian Johann Ludwig Burckhardt.Petra reprezintă moştenirea nabateenilor, un popor arab care a venit în sudul Iordaniei acum mai bine de 2000 de ani.Nabateenii erau o civilizaţie de negustori, care a fost localizată cu 200 de ani înainte de Hristos. În1820, s-a născut, la Iaşi, Manolache Costache Epureanu (m.1880), jurist şi om politic român. A fost un intelectual militant pentru Unirea Principatelor Române şi făurirea statului unitar naţional. A fost membru în Comitetul Central al Unirii din Iaşi, deputat în Divanul ad-hoc (1857) şi în Adunarea Electivă a Moldovei (1858), fiind şi pe lista candidaţilor la domnie.A fost preşedinte al Consiliului de Miniştri, ministru al Justiţiei, ministru de Interne şi de Finanţe. În1864, are loc adoptarea, din iniţiativa lui Henri Dunant, a Convenţiei Internaţionale de la Geneva privitoare la acordarea statutului de neutralitate răniţilor de război şi personalului sanitar militar. A fost înfiinţată Crucea Roşie. În anul 1875, s-a pus piatra de temelie a Castelului Peleş din Sinaia.Castelul Peleş din Sinaia, reşedinţa de vară a regilor României, a fost construit la dorinţa regelui Carol I al României (1866 – 1914), după planurile arhitecţilor Johannes Schultz, Carol Benesch şi Karel Liman, şi a fost decorat de celebrii decoratori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz şi Bernhard Ludwig din Viena. Castelul Peleş este unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din România, având caracter de unicat şi este, prin valoarea sa istorică şi artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea. În 1882, s-a născut, la Buzău, Velimir Maximilian (m.1959), actor român. A fost co-director la Compania „Bulandra-Maximilian-Storin”.A interpretat roluri de operetă, comedie şi dramă.A dat viaţă unor tipuri memorabile din teatrul românesc şi universal (Topaze; Burghezul gentilom; Domnişoara Nastasia; Omul care a văzut moartea; Slugă la doi stăpâni).În1890, s-a stins din viaţă, la Mirceşti, jud. Iaşi, Vasile Alecsandri (n.1821), scriitor şi om politic român. Membru fondator, din 1866, şi membru de onoare, din 1871, al Societăţii Academice Române. Poet, prozator şi dramaturg, Vasile Alecsandri a fost unul dintre scriitorii cei mai reprezentativi ai secolului al XIX-lea, una dintre autorităţile culturale ale timpului, care a adus o contribuţie remarcabilă la crearea statului modern şi la dezvoltarea literaturii române. A fost scriitorul genial ales de destin să pună, aproape în toate genurile ei, temelia literaturii române moderne. Director al Teatrului Naţional din Iaşi, el a militat pentru afirmarea unei literaturi dramatice care să devină „un organ spre biciuirea moravurilor rele şi a ridicolelor societăţii”.A fost creatorul comediei sociale în teatrul românesc şi unul din marii noştri dramaturgi. În semn de omagiu, Teatrul Naţional din Iaşi îi poartă numele. În 1892, s-a născut Victor Daimaca, astronom şi matematician; cercetări de astronomie fotografică; a descoperit, în 1943, două comete care-i poartă numele (m. 1969).În1909, se desfăşoară, la Reims (Franţa), primul miting aviatic internaţional. În anul 1917, a căzut la datorie Ecaterina Teodoroiu; participând voluntar la Primul Război Mondial, s-a remarcat în luptele de pe Jiu (octombrie-noiembrie 1916); a căzut eroic, în fruntea plutonului pe care-l comanda ca sublocotenent, în timpul bătăliei de la Varniţa şi Muncelu (n. 1894).În 1958,  Iolanda Balaş cucereşte, cu o săritură în înălţime de 1,91 m, pentru România, primul titlu european la atletism, la Campionatul de la Stockholm (19-22 august).În1972, a murit fizicianul Ştefan Procopiu; contribuţii în domeniile electromagneticii şi termodinamicii; a ajuns pe căi proprii la noţiunea de magneton înaintea fizicianului danez Niels Bohr şi independent de acesta (1912); membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1890).În1985, a murit actorul Octavian Cotescu (n. 1931), iar în 2011, a murit criticul de film Viorica Bucur, realizatoare de emisiuni de televiziune şi profesor de istorie a filmului la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti; cunoscută mai ales pentru emisiunea „Gala desenului animat”, difuzată între anii 1974 – 1992 la Televiziunea Naţională (n. 1946)

Urmează să vedem ce sa întâmplat într-o zi de 23 august… Această zi este „Ziua Europeană a Comemorării Victimelor Stalinismului şi Nazismului”, iniţiată de Parlamentul European, prinr-o Declaraţie adoptată la 22.IX.2008; a fost aleasă această dată, deoarece la 23.VIII.1939 a fost semnat, pe baza acordului dintre Hitler şi Stalin, Pactul Ribbentrop-Molotov, care, într-un protocol adiţional secret, prevedea împărţirea sferelor de influenţă în Europa Răsăriteană; prin marcarea acestei zile se doreşte păstrarea vie a memoriei victimelor deportărilor în masă şi ale exterminărilor din timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale; se mai doreşte a se sublinia, încă o dată, importanţa consolidării bazelor democraţiei, păcii şi stabilităţii pe continentul european. Totodată, este „Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului”. Iniţiată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, ziua este marcată şi în România începând cu anul 2012, în baza Legii nr. 198 din 7 noiembrie 2011 privind declararea zilei de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului şi a zilei de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România. În anul 410, vizigoţii au cucerit Roma, iar în 1244.mercenarii musulmani au ocupat Ierusalimul, care a fost definitiv pierdut de creştini. În anul 1346, are loc bătălia de la Crécy (localitate în Franţa), din Războiul de 100 de ani; sunt folosite pentru prima dată în Occident, armele de foc. În anul1572, 23/24, are loc „Noaptea Sfântului Bartolomeu”, nume dat unui eveniment sângeros petrecut la Paris în noaptea de 23 spre 24 august, când au fost masacraţi peste 2.000 de hughenoţi (protestanţi calvini) de către catolici, moment principal al războaielor religioase din Franţa (1562-1598); masacrul a fost pus la cale de Caterina de Medici, mama regelui Carol al IX-lea. Biserica Romano-Catolică îl prăznuieşte la 24 august pe apostolul Bartolomeu.În1575, Diaconul Coresi termina tipărirea, la Braşov, a unui Octoih slavon în două părţi; lucrarea se înscrie în seria de tipărituri pe care Coresi le-a executat. În1609, Galileo Galilei utilizează primul telescop. În 1609, Galileo a fost, împreună cu englezul Thomas Harriot şi cu altii, printre primii care au utilizat un telescop cu refracţie ca instrument de observare a stelelor, planetelor şi satelitilor. Numele „telescop” a fost dat instrumentului lui Galileo de un matematician grec, Giovanni Demisiani, la un banchet ţinut în 1611 de prinţul Federico Cesi în cinstea numirii lui Galileo ca membru în Accademia dei Lincei. Numele a provenit din grecescul tele = „departe” şi skopein = „a privi”, „a vedea”.În 1800, s-a născut (în Grecia) Evanghelie Zappa, moşier, negustor şi întreprinzător aromân, binecunoscut, la jumătatea secolului al XIX-lea, atât în Ţările Române, cât şi în Grecia; el este cel care a lansat, cu mulţi ani înaintea francezului Pierre de Coubertain, ideea renaşterii olimpismului modern; în acest sens, Zappa a redactat un proiect şi a creat un fond necesar organizării jocurilor şi construcţiei unui aşezământ olimpic (Zappeionului din Atena, un complex de clădiri, cu stadion, amfiteatru de conferinţe şi cu săli de gimnastică); în anii 1859 şi 1870 statul grec a organizat, cu fondurile lăsate de el, două ediţii modeste ale olimpiadelor moderne; în România a susţinut financiar construcţia Ateneului şi înfiinţarea Academiei Române, precum şi reclădirea Bucureştiului, pârjolit de un mare incendiu (m. 1865).În1842, Hong-Kong-ul a fost anexat la Marea Britanie (până la 1 iulie 1997). Primul război anglo-chinez (1839–42), cunoscut sub denumirea de Primul Război al Opiului, s-a dat între Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei si Dinastia Qing din China, cu scopul de a obţine beneficii economice în urma comerţului în China. În 1842, Tratatul de la Nanking- primul din seria celor denumite de chinezi tratatele inegale- a acordat Regatului Unit compensaţii, deschiderea a cinci porturi pentru comerţ cu Regatul Unit şi cedarea Insulei Hong Kong de către China.În 1921, a murit (la Paris) Gheorghe Bengescu, diplomat şi publicist; din 1872 a desfăşurat o intensă activitate diplomatică, funcţionând la mai multe legaţii ale României în străinătate; delegat al României pe lângă Comisia Europeană a Dunării; membru titular al Academiei Române din 1921 (n. 1848).În 1939, s-a semnat, la Moscova, Tratatul de neagresiune germano-sovietic, Pactul Ribbentrop-Molotov, care, într-un protocol adiţional secret, prevedea împărţirea sferelor de influenţă în Europa Răsăriteană; ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, România a fost obligată să cedeze URSS-ului, în 1940, Basarabia şi nordul Bucovinei.În 1942, începe bătălia de la Stalingrad. Pe 23 august, germanii au efectuat un bombardament aerian amplu, care a provocat un incendiu devastator în oraş, ucigând mii de civili şi transformând oraşul într-o mare de resturi şi de ruine arzânde.Optzeci la sută din spaţiile de locuit ale oraşului au fost distruse.Armata a 62-a Sovietică şi-a stabilit liniile defensive printre dârâmături, cu puncte de rezistenţă în ruinele caselor şi uzinelor. În 1944: România întoarce armele şi se alătură Naţiunilor Unite în lupta împotriva puterilor Axei; regele Mihai I îl demite şi îl arestează pe mareşalul Ion Antonescu, conducătorul statului şi preşedintele Consiliului de Miniştri; se formează un guvern condus de generalul Constantin Sănătescu; la ora 20:20 se transmite, la Radio, Proclamaţia regelui Mihai, care anunţă ruptura de Germania şi noua orientare politică a ţării; în audienţa acordată ministrului Germaniei la Bucureşti, Manfred von Killinger, suveranul îi declară că, dacă trupele germane nu vor deschide ostilităţile, ele se vor putea retrage, în linişte, din ţară. La 23 august, se sărbătorea ziua naţională a României în timpul dictaturii comuniste.În 1947, Parlamentul român ratifică, în unanimitate, Tratatul de pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate (semnat la Paris, la 10 februarie 1947); cu acest prilej, ministrul afacerilor străine, Gheorghe Tătărescu, a rostit o cuvântare în care au fost trecute în revistă clauzele grele, împovărătoare şi injuste cuprinse în Tratat, printre care şi nerecunoaşterea calităţii de cobeligerant a României; de asemenea, au fost relevate rolul regelui şi al colaboratorilor săi la săvârşirea actului de la 23 august 1944, ca şi meritele Armatei române în războiul antihitlerist.În1975, s-a născut jurnalistul timişorean Mile Cărpenişan; a fost, mai bine de 10 ani, corespondent al posturilor TV Antena 1 şi Antena 3, realizând numeroase reportaje din zonele de război; în 2008 şi-a încheiat colaborarea cu posturile Antena 1 şi Antena 3, devenind freelancer (m. 2010).În 1986, a murit Ion Clopoţel, publicist, sociograf şi memorialist; animator al presei româneşti în perioada interbelică; preşedinte al Sindicatului Presei Române (1920-1936); a fondat Biblioteca Ziaristică şi „Almanahul presei române” (1926) (n. 1892).

Urmează să vedem ce sa întâmplat într-o zi 24 august…În 79 d.Hr., erupe vulcanul Vezuviu, din Peninsula Italică; oraşele Pompei, Herculanum şi Stabiae sunt acoperite de lavă. Cu această ocazie, a murit Plinius cel Bătrân un important şi renumit erudit al Imperiului Roman.Plinius cel Bătrân, (Gaius Plinius Secundus, sau Plinius Maior), s-a născut în anul 23 e.n. la Novum Comum (Como, Italia) şi a murit la data de 24 august 79 în Stabies (:Stabiæ). A fost un important şi renumit erudit al Imperiului Roman.Plinius, zis „cel Bătrân”, (pentru a nu fi confundat cu nepotul său, Plinius cel Tânăr senator roman şi scriitor, care a descris moartea unchiului său) s-a născut în oraşul Como, la malul lacului Como, într-o familie de crescători de cai. După moartea tatălui său, Gaius Plinius Cæcilius („Chiorul”) Secundus a fost crescut de sora sa mai mare, Plinia.Plinius face carieră în cavaleria romană, sub comanda lui Equitum, inclusiv în provincia Germania superior, fiind numit şi procurator. Îi însoţeşte pe împăraţii Vespasian şi Titus în campaniile militare din Germania.Cea mai cunoscută, şi singura păstrată, este opera lui Plinius despre ştiinţele naturale „Istoria Naturală” (în latină: Naturalis Historiæ), o enciclopedie alcătuită din 37 de volume, de nepreţuită valoare, ce ne transmite cunoştinţele naturale, antropologice, artă, medicină, din lumea animală şi vegetală, cosmologie, botanică,prelucrarea metalelor, fiziologie, zoologie şi mineralogie din acea perioadă. A mai descris în lucrările sale războaiele romanilor cu popoarele germanice, o prezentare a istoriei Romei în 31 de volume, continuând opera istoricului roman Basus din anul 47.Istoricul roman Tacitus a folosit mai târziu lucrările lui Plinius.Plinius cel bătrân moare la erupţia vulcanului Vezuviu, cenuşa vulcanică distrugând oraşul Pompei.El era atunci prefectul flotei romane în Misenum. După erupţia vulcanului devine interesat de acest fenomen dar moare sufocat de gazele toxice emanate.În1820, a murit Ioan Budai-Deleanu, scriitor, istoric şi cărturar iluminist; reprezentant al Şcolii ardelene (n. 1760?), iar în 1832, a murit Sadi Carnot, fizician francez. Nicolas Léonard Sadi Carnot (n. 1 iunie 1796) a fost un fizician şi inginer militar francez care, în lucrarea lui din 1824, Reflecţii asupra puterii motrice a focului (Réflexions sur la puissance motrice du feu), a dat prima descriere de succes a motoarelor termice, descriere cunoscută azi sub numele de ciclul Carnot, punând astfel bazele pentru a doua lege a termodinamicii. În 1868, a murit Costache Negruzzi, scriitor, traducător din literaturile germană, engleză şi rusă (considerat unul dintre cei mai buni traducători în versuri din prima jumătate a secolului al XIX-lea); ziarist, om politic din perioada paşoptistă; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1867 (n. 1808).În 1884, a murit medicul român de origine franceză Carol Davila; a venit în Ţara Românească în 1853 pentru a organiza serviciul sanitar militar şi ocrotirea sănătăţii publice; împreună cu dr. Nicolae Kretzulescu, a pus bazele învăţământului medical românesc; în 1855 a înfiinţat Şcoala de Mică Chirurgie, devenită, în 1857, Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie, iar mai târziu, în 1869, Facultatea de Medicină din Bucureşti; a fost iniţiatorul şi organizatorul Societăţii Naţionale de Cruce Roşie (1867) (n. 1828).În 1902, s-a născut inginerul Martin Bercovici, unul dintre pionierii planurilor de electrificare a ţării; membru titular al Academiei Române din 1963. Martin Bercovici (n. Bârlad – d. 19 ianuarie 1971, Bucureşti) a fost un inginer energetician român de origine evreiască, membru titular al Academiei Române. A fost primul decan al Facultăţii de Energetică a Politehnicii din Bucureşti.A fost fondatorul şcolii româneşti de centrale electrice. Lucrările sale, publicate în anii şaizeci, individual sau în colaborare cu alţii, sunt considerate lucrări de referinţă în domeniul energeticii şi în special în domeniul reţelelor electrice din literatura tehnică românească.În 1944, la Radiodifuziune este difuzată (la orele 16:30) declaraţia oficială a Guvernului român privind existenţa stării de beligeranţă cu Germania, ca urmare a deschiderii ostilităţilor de către trupele germane; declaraţia va fi publicată în presa din 25 august.În1949, are loc intrarea in vigoare a Tratatului Atlanticului de Nord .Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (abreviat NATO în engleză şi OTAN în franceză şi spaniolă) este o alianţă politico-militară stabilită în 1949, prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat în Washington la 4 aprilie 1949.

Iar acum, să vedem ce s-a întâmplat într-o zi de 25 august…În1530, s-a născut Ivan al IV-lea (supranumit „cel Groaznic”), mare cneaz al Moscovei şi al întregii Rusii (1533-1547), primul ţar al Rusiei (1547-1584) (m. 1584), iar în1609, astronomul italian Galileo Galilei a prezentat primul telescop optic în fața dogilor venețieni. În construcția telescopului său, cu care a studiat Luna văzând-o de 30 de ori mai aproape față de privirea cu ochiul liber, Galilei a folosit o serie de lentile, idee  preluată și îmbunătățită de Issac Newton, care a construit primul telescop cu oglindă.În1819, a murit James Watt, inginer şi inventator scoţian; a perfecţionat maşina cu aburi (n. 1736).În1860, s-a înfiinţat prima agenţie diplomatică a Principatelor Unite la Paris, titularul agenţiei fiind Ioan (Iancu) Alecsandri, fratele mai mic al scriitorului Vasile Alecsandri (25.VIII/6.IX), iar în 1862, are loc unificarea serviciilor sanitare din Moldova şi din Ţara Românească, administrarea lor fiind încredinţată medicului Carol Davila (25.VIII/6.IX).În1873, s-a născut Lucia Sturdza Bulandra, actriţă, directoare de teatru şi profesoară (m. 1961).În 1900, a murit Friedrich Nietzsche, scriitor şi filosof german; cel mai important filosof al secolului al XIX-lea, care a exercitat o influență remarcabilă, adesea controversată, asupra gândirii filosofice a generațiilor ce i-au urmat (n. 1844).În 1905, s-a născut Ion Nestor, arheolog şi istoric al antichităţii; în paralel cu activitatea în domeniul arheologiei, s-a ocupat şi de problemele fundamentale ale procesului de formare a poporului român, întregind rezultatele săpăturilor arheologice cu interpretarea informaţiilor transmise de istoricii bizantini; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1974). În1907, a murit Bogdan-Petriceicu Hasdeu, filolog, scriitor, folclorist, istoric şi publicist; îi revine meritul de a fi aşezat pe baze ştiinţifice filologia românească; a relevat fondul autohton al limbii române (substratul dacic); a proiectat un vast dicţionar al limbii române (Etymologicum Magnum Romaniae, elaborat până la cuvântul „bărbat”), conceput ca o enciclopedie de cunoştinţe lingvistice, filologice, folclorice, istorice, geografice şi literare; unul dintre fondatorii folcloristicii comparate în România; membru titular al Academiei Române din 1877, vicepreşedinte al acestui for în mai multe rânduri (n. 1838, la Cristineşti/Hotin, azi în Ucraina).În 1929, pe aeroportul Paris-Orly din capitala franceză, a fost experimentată prima cabină catapultabilă de avion, inventată de românul Anastasie Dragomir, o versiune timpurie a scaunului ejectabil.În1936, s-a născut actorul Sebastian Papaiani (m. 2016).În1944, are loc eliberarea Parisului, de către trupele aliate, de sub ocupaţia nazistă.În1954, arre loc prima participare a României la Campionatele Europene de atletism desfăşurate la Berna, unde Iolanda Balaș a cucerit medalia de argint la săritura în înălţime, cu o săritură de 1,65 m.În 2012, a murit astronautul american Neil Armstrong, primul pământean care a păşit pe Lună, la 20 iulie 1969 (era comandantul navei „Apollo 11”, lansate spre Lună de la baza Cape Kennedy, la 16.VII.1969); el a fost secondat de colegul său Edwin Aldrin (n. 1930)

Trecem acum la următoarea zi, cea de 26 august…În 55 î. Hr., legiunile lui Cezar debarcă in Britannia, iar în1429, are loc intrarea triumfală a Jeannei D’Arc în Paris.În 1740, s-a născut inventatorul francez Joseph Montgolfier; împreună cu fratele său Étienne (1745-1799), a lansat, la 4.VI.1783, primul balon cu aer cald, cei doi fraţi fiind primii care s-au ridicat în atmosferă într-un balon (confecţionat din hârtie, cu diametrul de 35 de metri, acesta s-a înălţat până la aproximativ 1.000 de metri şi a zburat doi kilometri) (m. 1810).În 1743, s-a născut chimistul francez Antoine-Laurent de Lavoisier, unul dintre creatorii chimiei moderne. Antoine Laurent de Lavoisier (d. 8 mai 1794, Paris) a fost un chimist, filozof şi economist francez. A clasificat substanţele anorganice în oxizi, baze, acizi şi săruri.De asemenea, el a elaborat o listă a tuturor elementelor chimice cunoscute atunci şi a enunţat legea conservării masei substanţelor. A introdus noţiunea de element chimic şi a demonstrat că tot ce ne înconjoară este compus din elemente chimice. De asemenea, a dovedit că arderile care se produc în aerau loc deoarece acesta conţine oxigen.Lavoisier a fost decapitat pe ghilotină de revoluţionarii francezi.În 1789, are loc adoptarea Declaraţiei Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului, document fundamental al Revoluţiei Franceze şi al istoriei drepturilor omului. În 1812, are loc bătălia de la Borodino dintre armata lui Napoleon şi ruşi. Bătălia de la Borodino a avut loc la 125 km de Moscova, între trupele franceze conduse de Napoleon şi trupele ruseşti conduse de Kutuzov. Bătălia, deşi a fost o victorie tactică şi strategică franceză incontestabilă, nu a reprezentat triumful complet de care Napoleon avea nevoie pentru a-l convinge pe Ţarul Alexandru I să încheie pacea. Ca urmare a bătăliei, trupele franceze au avut drumul deschis spre capitala economică a Rusiei, Moscova, pe care o vor ocupa timp de o lună şi jumătate, în aşteptarea tratativelor de pace. Acestea din urmă nu se vor materializa şi, odată cu venirea iernii, francezii sunt nevoiţi să se retragă, cu pierderi uriaşe cauzate de crunta iarnă rusească. În anul1834, a fost prezentată, la Iaşi (pentru celebrarea încoronării lui Mihai Sturza), prima lucrare dramatică românească inspirată din istoria naţională. Piesa „Dragoş, întâiul domn suveran al Moldovei” a fost scrisă de Gheorghe Asachi, pe muzica Elenei Asachi.În1870, 26.VIII / 7.IX: Se inaugurează gara din Cluj (pe linia ferată Oradea-Cluj-Braşov, construită între anii 1867 şi 1873).În1876, s-a născut medicul Marius Sturza; numele său este legat de cercetarea pentru prima dată în România a nămolurilor; a întocmit prima lucrare publicată despre nămoluri şi efectele lor balneologice; membru de onoare al Academiei Române din 1938 (m. 1954).A fost profesor de balneologie la universităţile din Cluj şi din Bucureşti. A înfiinţat, la Viena, sanatoriul „Wällischhof”,unde a introdus tratamentul climato-dietetic în aer liber (sistemul cabanelor).A iniţiat în România învăţământul şi studiul.complex.al balneologiei,hidroterapiei, fizioterapiei şi climatologiei medicale.În1888, s-a născut Constantin Pantazi, general român, fost Ministru de Război în 1942 (n. Călăraşi; d. 23.01.1958, Penitenciarul Râmnicu Sărat) A fost militar de carieră, primind în anul 1943 gradul de general de armată.A ajuns subsecretar de stat la Ministerul de Război pentru Armata de Uscat, funcţie la care va renunţa ca urmare a numirii sale ca ministru al Ministerului de Război, la data de 23 ianuarie 1942.Această funcţie a deţinut-o până la 23 august 1944. După această dată a fost arestat şi a fost expediat în Uniunea Sovietică de către noile autorităţi comuniste din România. Împreună cu grupul de deţinuţi din care făcea parte şi mareşalul Antonescu, a fost în custodia sovieticilor între anii 1944-1946. În luna mai 1946 a fost condamnat de Tribunalul Poporului la pedeapsa capitală, fiind acuzat de „crime de război” şi „crimă de dezastrul ţării”.Execuţia sa a fost planificată să aibă loc la data de 1 iunie 1946. În această zi, în loc să fie executat, autorităţile i-au comutat pedeapsa, transformând-o în închisoare pe viaţă. Odată cu pedeapsa lui Constatin Pantazi s-au mai comutat pedepsele lui Eugen Cristescu şi Radu Lecca.Constantin Pantazi a fost deţinut la închisoarea din Aiud şi la cea din Râmnicu Sărat, unde a şi decedat în anul 1958.În 1910, s-a născut Maica Tereza (nume laic Agnes Gonxha Bojaxhiu), superioara Congregaţiei romano-catolice „Misionarele carităţii” cu sediul la Calcutta, deţinătoarea Premiului Nobel pentru Pace pe 1979 (n.Skoplie, Macedonia; d.05.09.1997).În 1926, S-a născut actorul Theodor Danetti. S-a născut în oraşul Corabia. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în anul 1955, la clasa profesorului Costache Antoniu. După absolvire, a fost repartizat la Teatrul de Stat din Baia Mare, apoi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ (1965-1975), Teatrul Evreiesc şi Teatrul Bulandra din Bucureşti, fiind solicitat şi la alte teatre din capitală.În 1939, Guvernul şi Marele Stat Major polonez cer României sprijinul pentru tranzitarea prin ţara noastră a materialului de război destinat Poloniei. Cererea este satisfăcută de guvernul român. În 1947, s-a născut Nicolae Dobrin, unul dintre cei mai talentaţi fotbalişti români (m. 2007).

 

Iar acum să vedem ce s-a întâmplat într-o zi de 27 august…Aceasta este ziua în care are loc Sărbătoarea Naţională a Republicii Moldova. Ziua Independenţei; Parlamentul de la Chişinău a adoptat Declaraţia de independenţă – 27.VIII.1991. Guvernul României a recunoscut independenţa Republicii Moldova în aceeaşi zi.În anul1588: Tratat de comert încheiat de Petru Şchiopul, domn al Moldovei, cu Elisabeta, regina Angliei. Reprezentantul reginei, William Harebone, ambasador la Constantinopol, încheie, în numele reginei, cu domnitorul Petru Schiopul un tratat prin care supuşii reginei urmau a fi liberi a se statornici şi a face negoţ, a vinde si a cumpăra, „ba chiar a face toate cele ce societatea omenească şi obiceiul caută pentru negoţ şi pentru trebuinţele vietii”.În 1635, a murit dramaturgul şi poetul spaniol Lope De Vega. Félix Lope de Vega y Carpio (n. 25 noiembrie 1562, Madrid) a fost un scriitor spaniol, considerat unul din cei mai importanţi poeţi şi dramaturgi ai „Secolului de aur” al literaturii spaniole.Volumul mare al operelor sale îl încadrează între cei mai prolifici autori ai literaturii universale. Numit „Phoenixul ingeniului” de către unii şi „Monstrul Naturii” de către Miguel de Cervantes, Lope de Vega a fost creatorul „formulei” teatrului clasic spaniol, operele sale reprezentându-se şi în prezent în cadrul festivalurilor de teatru clasic. Este de asemenea unul dintre marii poeţi de expresie spaniolă şi continuă să influenţeze tineri scriitori.Este autorul a 3000 de sonete, 3 romane, 4 nuvele, 9 epopee, 3 poeme didactice şi a sute de comedii; a cultivat toate speciile literare, cu excepţia nuvelei picareşti.Atât viaţa, cât şi opera lui Lope de Vega au fost caracterizate de o exuberanţă extremă. În 1770, s-a născut filosoful german Georg Wilhelm Friedrich Hegel (m. 1831).În1877, 27.VIII / 8.IX, are loc primul atac românesc în Războiul de independenţă (al Regimentului 13 Dorobanţi), în sectorul redutei Griviţa din sistemul de apărare al Plevnei; cucerirea acestui avanpost fortificat se înscrie ca prima victorie a Armatei române în timpul războiului de la 1877-1878. Misiunea de asalt şi cucerire a redanului otoman, din faţa redutei Griviţa-1 din sistemul de apărare a Plevnei, este încredinţată Regimentului 13 Dorobanţi, comandat de locotenent-colonelul Ion Petrovici, şi altor subunităţi din cadrul Diviziei a 4-a infanterie. Pentru succesul repurtat, drapelul de luptă al Regimentului 13 dorobanţi este distins cu Ordinul „Steaua României”.De asemenea, se acordă unor ofiţeri şi soldaţi din subunităţile participante la atac Ordinul „Steaua României”, precum şi medalia „Virtutea militară”.În 1883, are loc explozia principală a erupţiei vulcanului Krakatau (Indonezia), considerată cea mai mare catastrofă naturală a mileniului.Krakatau (sau Krakatoa) este unul dintre cei mai renumiţi vulcani ai lumii şi cel mai destructiv din istoria omenirii după erupţia din 1883. Este situat în Indonezia, în strâmtoarea Sunda, la 50 de km de coasta de vest a insulei Java şi la 40 de km de insula Sumatra.La 27 august 1883 s-a înregistrat cea mai catastrofală erupţie din istorie.Atât explozia, cât şi cantitatea de materie aruncată în aer au depăşit valorile înregistrate până atunci. La fel zgomotul detonaţiei.Coloana de cenuşă vulcanică a atins altitudinea de 80 km.Cel mai destructiv a fost, însă, valul tsunami provocat de erupţie. Valul ajungea până la peste 40 de metri înălţime şi se deplasa cu viteză foarte mare, măturând coasta de vest a insulei Java şi coasta de sud-est a Sumatrei.Şi-au pierdut viaţa 36.000 de oameni şi au fost distruse 165 de sate. Valul tsunami a atins, după 12 ore, portul Aden, de pe coasta de est a Africii, aflat la o distanţă de peste 6000 de kilometri.În1896, are loc cel mai scurt război din istorie, războiul anglo-zanzibar a început la ora 9:02 dimineaţa şi a durat 38 de minute. Motivul conflictului l-a reprezentat moartea sultanului pro-britanic, Hamad bin Thuwaini, şi înscăunarea succesorului acestuia, Khalid bin Barghas. Guvernul Marii Britanii a preferat însa ca pe tronul Zanzibarului să urce Hamud bin Muhammed, un lider mult mai favorabil intereselor Coroanei Britanice.În 1918, s-a născut Leon Leviţchi, lingvist, filolog, unul dintre cei mai reputaţi shakespearologi români. Leon D. Leviţchi (d. 16 octombrie 1991) a fost un anglist român, cunoscut ca traducător de literatură britanică şi autor de dicţionare şi studii de referinţă.Leon Leviţchi a fost unul dintre cei mai reputaţi shakespeariologi români. A tradus în româneşte şi publicat o ediţie în 11 volume a operelor lui William Shakespeare. De asemenea, a fost autor sau coautor a numeroase manuale de limbă engleză, dicţionare şi studii de specialitate.A fost profesor universitar la catedra de limbi germanice de la Universitatea din Bucureşti.Împreună cu Andrei Bantaş a publicat o ediţie bilingvă româno-engleză a poeziilor lui Mihai Eminescu, traducerile aparţinându-le.- 1924: S-a născut poeta Mariana Dumitrescu; actriţă la Teatrul Naţional din Bucureşti, s-a remarcat şi ca scenaristă şi traducătoare de librete de operă; multe dintre poeziile sale au fost transpuse pe muzică (m. 1967).În1943, a murit Constantin Prezan, mareşal român (n. 1861).În anul 1955, a apărut primul exemplar al celebrei cărţi Guiness Book of Records (cartea va fi publicată, însă, în septembrie acelaşi an); ideea editării unei „cărţi a recordurilor” şi a faptelor-unicat din natură sau realizate de om i-a aparţinut lui Sir Hugh Beaver; acesta a luat legătura cu fraţii gemeni Norris şi Ross McWhriter din Londra, care se ocupau cu evidenţa unor fapte ieşite din comun; încă din primul an de apariţie, aceasta s-a clasat pe primul loc în topul celor mai bine vândute cărţi.În1962, americanii lansează sonda spaţială Mariner II către  planeta Venus. În 1970, a murit actorul Ştefan Ciubotăraşu. Ştefan Ciubotăraşu (n. 21 martie 1910, Lipovăţ, Vaslui — d. Bucureşti) a fost un mare actor şi scriitor român. A studiat la Conservatorul de Artă Dramatică din Iaşi (1933).Banca Naţională a României a emis la 16 august 2010 o monedă comemorativă de argint, cu titlul de 999‰, de calitate proof, într-un tiraj de 1.000 de exemplare, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea talentatului actor Ştefan Ciubotăraşu. În1975, a murit Ion Cantacuzino (Ion Filotti Cantacuzino, fiul actriţei Maria Filotti), scriitor, producător, scenarist, critic şi istoric de film; a fost unul dintre cei mai activi conferenţiari la microfonul Universităţii Radio; tot el este cel care a introdus în programele Radiodifuziunii Cronica cinematografică, pe care a susţinut-o cu succes mulţi ani (n. 1908).În 1982, se efectuează primul zbor oficial de prezentare a avionului ROMBAC 1-11 ROMBAC 1-11 este primul avion de pasageri cu reacţie construit în România.A fost construit la Întreprinderea de Avioane Bucureşti, după licenţa avionului englez mediu curier BAC 1-11.În1985, s-a născut pictoriţa americană de origine română Alexandra Nechita (numită şi „micuţa Picasso”).Alexandra Nechita (n.Vaslui) este o pictoriţă şi muralistă cubistă americană de origine română, care locuieşte în Statele Unite ale Americii.În1989, Marea Adunare Naţională de la Chişinău a decis oficializarea limbii române şi trecerea la alfabetul latin.În 1990, Parlamentul de la Chişinău a adoptat Declaraţia de Independenţă a Republicii MoldovaiarComunitatea Europeană recunoaşte independenţa ţărilor baltice: Estonia, Letonia şi Lituania.În 2003, s-au încheiat lucrările de restaurare şi modernizare a clădirii Ateneului Român, începute în 1991.În 2003, planeta Marte se află la cea mai mică distanţă de Terra din ultimii 60.000 de ani, trecând la aproape 55.758.006 km de Pământ.Marte este, pornind dinspre Soare, a patra planetă a sistemului solar, a cărei denumirea provine de la Marte, zeul roman al războiului. Uneori mai este numită şi „planeta roşie” datorită înfăţişării sale văzută de pe Pământ. Culoarea roşiatică se explică prin prezenţa pe suprafaţa sa a oxidului de fier.Marte este o planetă telurică (de tip terestru) cu o atmosferă subţire; printre caracteristicile suprafeţei se numără şi craterele de impact ce amintesc de Lună, dar şi vulcani, văi, deşerturi şi calote glaciare polare ce amintesc de Pământ.Pe Marte se gaseşte cel mai înalt munte cunoscut al sistemului solar, Olympus Mons (26.000 m alt.), precum şi cel mai mare canion, numit Valles Marineris. În anul 2008, în trei articole publicate în revista Nature s-au adus dovezi despre un crater de impact uriaş, lung de 10.600 km şi lat de 8.500 de km, care este de apoximativ patru ori mai mare decât craterul Bazinul Polul-Sud-Aitken de pe Lună.Marte ar putea avea condiţii de viaţă pentru microorganisme şi apă în stare solidă, conform misiunii Phoenix Mars Lander.Marte are doi sateliţi mici şi diformi, Phobos şi Deimos, care însă ar putea fi doar doi asteroizi capturaţi.

Ultima zi la care fac referire este cea de 28 august…În anul 430, a murit Sf. Augustin (Aurelius Augustinus), filosof şi scriitor roman, unul dintre teologii vestiţi ai bisericii creştine timpurii occidentale (n. 354 d.H.).:Bisericile Romano-Catolică şi Greco-Catolică îl prăznuiesc la 28 august, data morţii saleAugustin de Hipona (lat. Sanctus Augustinus) (n. 13 noiembrie 354, Thagaste Numidia – d. 28 august 430, Hippo Regius, pe teritoriulAlgeriei de azi) a fost un episcop, filozof, teolog şi doctor al Bisericii. Este considerat sfânt de catolici, dar numai fericit de ortodocşi.În scrierile sale, utilizează argumente logice încercând să demonstreze veridicitatea religiei creştine.În 476, are loc sfârşitul Imperiului Roman de Apus; Romulus Augustulus, ultimul împărat, este detronat de căpetenia mercenarilor germani, Odoacru; acesta devine primul rege barbar al Italiei (476-493 d.Hr.).În1749, s-a născut, la Frankfurt pe Main, Johann Wolfgang von Goethe (m.1832), scriitor, gânditor şi om de ştiinţă german. Creator plurivalent, a exercitat prin opera sa monumentală o puternică influenţă asupra spiritualităţii europene.A fost considerat ctitorul poeziei naţionale germane.A scris drame exprimând revolta geniului împotriva legilor sociale şi divinităţii (Prometeu, 1785), proză de analiză a vieţii sentimentale (Suferinţele tânărului Werther, 1774), poeme (Elegiile romane, 1795), romane (Afinităţile elective, 1809). Sinteză a creaţiei sale este poemul Faust. A publicat studii de botanică, zoologie, mineralogie şi meteorologie. În 1800, s-a născut, la Odobeşti, jud. Vrancea, Tudorachi Burada (m.1866), muzician şi vornic român. A activat la Iaşi timp de cinci decenii.A deţinut diferite ranguri boiereşti până la cea de vornic. A fost primul profesor de muzică vocală şi instrumentală din România, a tipărit primul manual de muzică în limba română.Este tatăl lui Teodor T. Burada (1839-1923), istoriograf al teatrului şi al muzicii şi folclorist.În1804, un puternic incendiu a distrus o parte a Bucureștiului. După aceasta s-au luat primele măsuri de aliniere a străzilor orașului.În 1828, s-a născut, la Iasnaia Poliana, Lev Nikolaevici, conte Tolstoi (m.1910), scriitor rus. A participat, ca ofiţer, la campaniile din Caucaz şi la apărarea Sevastopolului. A scris proză autobiografică, romane epopeice (Război şi pace, 1863/1869 – capodoperă a literaturii universale; Anna Karenina, 1873/1877; Învierea, 1899), drame (Puterea întunericului, 1886; Cadavrul viu, 1900), nuvele etc. El a lăsat omenirii o uriaşă moştenire literară.În1859, Edwin Drake forează primele sonde de petrol din SUA, in Pennsylvania.În1862, s-a născut episcopul ceh Metodiu Zavoral (Jan Nepomicky); ca abate al mânăstirii Strahov din Praga, a organizat, în anii Primului Război Mondial, un spital pentru răniţi în care au fost îngrijiţi şi soldaţi români; de la scriitorul Horia Petra-Petrescu, aflat printre răniţi, a învăţat limba română, reuşind ulterior să traducă din cehă în română câteva lucrări literare; membru de onoare străin al Academiei Române din 1919 (m. 1942).În1898, farmacistul Caleb Bradham a redenumit lichiorul „Brad’s drink” (inventat inainte de 1890) cu numele Pepsi-Cola.În1911, au fost organizate, la Bucureşti, festivităţi consacrate împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea „Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor”; Aurel Vlaicu a facut o demonstraţie aviatică în faţa a peste 30 000 de participanţi (28-30).La1917, 28.VIII / 10.IX – 30.VIII / 12.IX: Bătălia de la Cireşoaia, ultima bătălie importantă din campania anului 1917 pe frontul românesc (în cadrul primei conflagraţii mondiale).În 1917, a murit scriitorul Calistrat Hogaş (n. 1848). A fost distins cu primul premiu initiat de Societatea Scriitorilor Români (1922), la recomandarea lui Liviu Rebreanu, dupa ce în 1915 îi fusese refuzat Premiul „Adamachi” al Academiei („În Munţii Neamţului”) (n.19.04.1848).În1917, s-a născut, la Fălticeni, jud. Suceava,dramaturgul Horia Lovinescu, iar în 1937, Toyota devine companie independentă. În anul 1963, Martin Luther King a ţinut celebrul discurs „I have a dream” Pe 28 august 1963, are loc Marşul spre Washington, unde King rosteşte, în faţa imensei pajişti de la Lincoln Memorial, inundate de 250.000 de oameni, discursul I Have a Dream. Mişcarea, iniţial repudiată, din raţiuni tehnice, de preşedintele Kennedy (care, de altfel, s-a numărat printre admiratorii constanţi ai lui Martin Luther), dar apoi aprobată cu căldură, a creat făgaşul pentru instituirea unei legislaţii semnificative asupra drepturilor civile şi politice (de la dreptul de vot al cetăţenilor de culoare, până la introducerea unei legi care să interzică discriminarea rasială în lumea muncii şi la adoptarea unor măsuri concrete privind protecţia activiştilor pentru drepturile omului în faţa violenţelor politiştilor).Desigur, acesta a fost doar începutul unui război care încă nu s-a terminat. După multe proteste, progrese certe, manifestări de simpatie şi de înaltă apreciere (în 1964, i se decernează Premiul Nobel pentru Pace), dar şi răbufniri simultane de ură (vezi groaznica „Bloody Sunday“ din 7 martie 1965), dr. Martin Luther King va visa în continuare, cu ochii deschişi spre trecut.„I Have a Dream” (în traducere, „Am un vis”) este titlul unui discurs public de 17 minute al lui Martin Luther King, Jr. ţinut la 28 august 1963, în care a cerut egalitate rasială şi încetarea discriminării. Discursul, ţinut pe treptele Monumentului Lincoln în timpul Marşului asupra Washingtonului pentru Libertate şi Locuri de Muncă, a fost un moment definitoriu al Mişcarea pentru Drepturile Civile ale Afroamericanilor.Ţinut în faţa a 250.000 de susţinători ai drepturilor civile, a fost considerat cea mai importantă cuvântare a secolului al XX-lea într-un sondaj efectuat în 1999 în rândurile specialiştilor în oratorie.În 1987, a încetat din viaţă John Huston (n.1906), regizor, scenarist şi actor de film american. A regizat: Şoimul maltez; Regina africană; Inadaptaţii; Noaptea iguanei; Onoarea familiei Prizzi etc. Ca actor, s-a remarcat în China Town; Tentacule. În 1948 a primit Premiul Oscar pentru regia filmului Comoara din Sierra Madre.În 2011, la Nisporeni, în Republica Moldova, pe cea mai înaltă culme de pe malul drept al Prutului, a fost sfinţită Crucea Mântuirii Neamului Românesc. Cu o înălţime de 35 de metri, realizată după modelul crucilor de la Putna, lucrarea reprezintă primul monument din Basarabia dedicat unităţii românilor de pe cele două maluri ale Prutului

Pentru astăzi voi încheia cele câteva momente de istorie din mașina timpului. Ne revedem, stimați amici, la aceeași dată, săptămâna viitoare! Până atunci, să vă fie bine! Gânduri bune tuturor!

 

Al dumneavoastră,

Nicolae Uszkai

 

 

Surse foto:

Wagon Wheels Decorative Wooden

 

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *