Un bărbat care circula cu trotineta electrică, fiind în stare de ebrietate, s-a dezechilibrat și s-a autoaccidentat, întocmindu-i-se dosar penal
#Postat de Carmen Vintu on august 26, 2022
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “vătămare corporală din culpă”.
În fapt, la data de 24 august 2022, în jurul orei 23.10, un bărbat, în vârstă de 31 ani, care se deplasa cu o trotinetă electrică pe strada Agrișelor, din municipiul Brașov, s-a dezechilibrat și a căzut pe trotuar, suferind vătămări corporale.
Sursa foto: https://pxhere.com/en/photo/1113275
La testarea acestuia din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,97 mg/l alcool pur.
Bărbatul a fost preluat și transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Sursa: I.P.J. Brașov/26 august 2022
Jurnal FM 