Current track

Title

Artist


Brasov

Page: 213

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. Astfel, vieri, 13 ianuarie 2023, în jurul orei 20.40, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, care conducea un autovehicul pe DJ 104A, pe raza localității […]

În zilele de vineri și sâmbătă, 13/14 ianuarie 2023, în intervalul 20.00-06.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov, alături de efective ale Poliției Locale Brașov, Jandarmeriei Brașov, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au organizat și desfășurat o acțiune pe raza municipiului Brașov, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, pe linia infracțiunilor contra persoanei, a […]

La data de 22 octombrie 2022, în jurul orelor 17.16, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele au fost sesizați, de către o femeie, în vârstă de 63 ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în incinta unui magazin de pe raza localității Săcele, persoane necunoscute i-au sustras portofelul, în care se […]

Motto: „Iară nu suntu vremile supt cârma omului, ci bietul om supt vremi.”– Miron Costin, cronicar   Stimați și dragi amici, astăzi voi continua obiceiul de fiecare sâmbătă, de trecere în revistă a câtorva evenimente din istoria mai îndepărtată ori mai apropiată a spațiului românesc și a celui universal, evenimente care s-au petrecut sub semnul […]

Joi, 12 ianuarie 2023, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică au organizat și desfășurat o acțiune pe raza municipiului Brașov, în vederea verificării modalității de respectare a normelor legale în vigoare pe linia pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor. Astfel, în cadrul activităților desfășurate, polițiștii brașoveni au verificat 10 obiective și 26 de […]

Polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul silvic, respectiv tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național și furtul de arbori care au fost tăiați ilegal din păduri. Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că patru persoane […]

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „furt calificat”, „tăinuire” și „complicitate la furt calificat”. Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 23 – 25 decembrie 2022, o persoană de sex masculin, ar fi pătruns, fără drept, […]

Articolul este preluat de pe https://brasovstiri.ro/, este scris de D. P.  în  13 ianuarie 2023 Cea mai căutată carte la acest început de an. Cea despre care au scris toate ziarele, s-a povestit pe la toate radiourile și televiziunile. Cartea care a stârnit cel mai mare interes în aceste zile a ajuns deja, prin coletele […]

Duminică, 15 ianuarie 2023, de Ziua Culturii Naţionale, Biblioteca Județeană “George Barițiu” Braşov îl omagiază pe Mihai Eminescu, în ilustraţiile lui Aurel Bordenache. Brașovenii și turiștii sunt invitaţi şi au ocazia în 15 ianuarie 2023 să admire volumul de poezii al lui Mihai Eminescu, apărut în 1944 la Cartea Românească sub îngrijirea lui Menny Toneghin, […]

Motto: „A fost un timp luminos deceniul dintre anii 1850-1860 pentru românii din Braşov şi din împrejurime, şi faptele petrecute în acest timp vor forma întotdeauna un titlu de glorie a românilor braşoveni în analele istoriei noastre culturale”– Andrei Bârseanu Stimaţi cititori și dragi amici, astăzi vă propun, aici, la „Jurnal de Brașov”, la această […]