Current track

Title

Artist


Bacau

Page: 379

Litigiul dintre municipalitatea băcăuană și societatea de transport public a fost încheiat amiabil, a anunțat primarul municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu. În urma unui dialog deschis cu echipa Transport Public SA, cea din urmă a luat decizia renunțării la procesul cu municipalitatea. ”Astfel, poate începe reforma serviciului public de transport în comun și vom […]

Peste două milioane de lei, investiții locale, în Bacău, în reabilitarea trotuarelor. Anunțul a fost făcut printr-o postare pe rețelele de socializare de către viceprimarul municipiului Bacău, Liviu Miroșeanu. Acesta a precizat că peste două milioane de lei sunt prinse în bugetul anului în curs pentru investiții în trotuare. ”Împreună cu specialiștii, am demarat deja […]

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus marți reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a trei inculpați cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, proxenetism, viol, tâlhărie și folosirea prostituției infantile. Procurorii au reținut faptul că, la începutul anului 2021, doi dintre […]

S-au terminat lucrările la noul sediu al Ambulanței din Onești, o clădire care nu a mai suferit modernizări de 50 de ani. Clădirea care adăposteşte personalul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bacău – Substaţia Oneşti se prezenta într-o stare jalnică şi a suferit reparaţii capitale, în urma investițiilor în sistemul sanitar județean, rod al asocierilor încheiate […]

Adăposturile de protecție civilă din Bacău, precum și modalitățile de adăpostire a populației în caz de pericol iminent, revin în actualitate odată cu creșterea tensiunilor militare la granițele României. Potrivit ISU Bacău, pe linie de adăpostire a populației, la nivelul județului Bacău au fost identificate un număr de 255 de adăposturi de protecție civilă, dintre […]

Ziua Națională a Lecturii este celebrată în acest an, în data de 15 februarie.  Această zi a fost marcată de polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău prin activități desfășurate la Școala Gimnazială nr. 10 Bacău, informează IPJ Bacău. O astfel de zi este un nou […]

De Ziua Națională a Lecturii, la inițiativa Bibliotecii Municipale ”Radu Rosetti” Onești, elevii din două clase de la Școala Gimnazială Nr.1din oraș au realizat cea mai mare carte chiar din cărțile primite donație de la utilizatori și prieteni ai bibliotecii. Sunt cărți care existau deja în bibliotecă și organizatorii s-au gândit că poate unele dintre […]

În complexa viață cazonă și, mai ales, în fascinanta lume a aviației își fac loc, din când în când, povești care merită să fie împărtășite. Pentru Radu și Diana povestea a început pe 28 septembrie 2020, atunci când ea era în al doilea an de studiu în cadrul Școlii de Maiștri Militari și Subofițeri a […]

Precipitații aprope zilnice, începând de joi, până la sfârșitul lunii, în regiunea Moldova. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, care a publicat luni prognoza pentru intervalul 14 – 27 februarie, în regiune în această săptămână vremea se va încălzi, astfel că media temperaturilor maxime va atinge 10…11 grade, iar a minimelor 3…4 grade. Va urma însă […]

Asociației Prospectorii Istoriei Comănești, împreună cu mai multe asociații ale pasionaților de detecție de metale din România au luat la cunoștință cu stupoare despre intenția Ministerului Culturii, condus de către dl Lucian Romascanu, PSD, de a impune noi reguli privind detecția de metale în România, cuprinse în proiectul Codului Patrimoniului publicat pentru dezbatere publică pe site-ul […]