Current track

Title

Artist


Bacau

Page: 377

O familie a rămas fără agoniseala de-o viață după ce un incendiu violent le-a mistuit locuința. Incendiul a izbucnit luni seara, în comuna Asău, iar flăcările s-au extins cu repeziciune, astfel că în doar câteva minute toată casa și anexele s-au transformat în scrum. În ajutorul pompierilor militari au sărit și localnicii, precum și pompierii […]

Miercuri – 23 februarie 2022, începând cu ora 08.00, S.C. CRAB S.A. (Compania Regională de Apă Bacău) va sista furnizarea apei pe conducta de aducțiune Dărmănești – Târgu Ocna – Onești, pentru remedierea unei avarii. Timpul estimat în vederea realizării intervenției, dar și pentru golirea și umplerea instalației, este de aproximativ 24 de ore, în […]

Polițiștii băcăuani a fost sesizați duminică după amiaza, în jurul orei 16.20, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Făgăraș din municipiul Bacău, din care au rezultat pagube materiale, respectiv avarierea a două autoturisme. Astfel, polițiștii ajunși la fața locului au identificat un bărbat, de 34 de ani, din localitate, care a condus […]

Mii de locuitori din Onești și Târgu Ocna, precum și din zonele învecinate, vor rămâne fără apă potabilă, după ce echipele Companiei Regională de Apă Bacău (CRAB) au constatat o defecţiune la conducta de aducţiune apă potabilă Dărmăneşti – Târgu Ocna – Oneşti (Ramura Sud) în zona comunei Dofteana. Ce spune CRAB Având în vedere faptul ca avaria permite […]

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta principală de alimentare cu apă, de pe strada 13 Septembrie din Onești, echipele RAJA au fost nevoite să reducă presiunea furnizării apei potabile către consumatorii din cartierul TCR, astăzi – 21 februarie 2022, în intervalul orar 14.00 – 18.00. „Ne cerem scuze tuturor abonaților afectaţi, […]

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. Constantin Ene” al Județului Bacău a intervenit pentru a neutraliza o grenadă provenită din timpul Primului Război Mondial. Misiunea a avut loc în satul Camenca, comuna Brusturoasa, acolo unde, reprezentanții ocolului silvic au descoperit accidental elementul de muniție, în trunchiul unui copac. „De menționat este faptul […]

O fotbalistă de echipă națională are toate șansele să intre în Cartea Recordurilor după ce a reușit să înscrie de trei ori în proprie poartă, în doar 36 de minute. Și asta într-un meci oficial, la SheBelievesCup, unde s-au întâlnit SUA și Noua Zeelandă. Meikayla Moore a avut o zi de coșmar: și-a dat nu mai […]

În dimineața zilei de duminică, 20 februarie 2022, echipe medicale sosite din Iași și Bacău, au reușit o operațiune de prelevare de organe de la un pacient din Bacău, în vârstă de 54 de ani, aflat în moarte cerebrală. Sub coordonarea echipei ATI din Spitalul Județean de Urgență Bacău s-a procedat la prelevarea ficatului, rinichilor […]

La Protopopiatul Onești s-a desfășurat, în zilele de 15 și 16 februarie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Simpozionul Internațional „Taina Omului – firescul Rugăciunii. Experiența isihastă în mileniul III” (The Human Mystery – The Naturalness of Prayer. The Hesychastic Experience in the Third Millennium). Evenimentele de la Onești s-au încheiat vineri, 18 […]

Doar 65 din totalul de 106 candidați prezenți au fost declarați admiși la proba scrisă în Concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, sesiunea ianuarie-aprilie 2022, în județul Bacău. La sesiunea organizată în data de 18 februarie, în județul Bacău s-au înscris 113 candidați și […]