Current track

Title

Artist


Sediul Ambulanței Onești a fost refăcut după 50 de ani (Foto)

#Postat de on februarie 16, 2022

S-au terminat lucrările la noul sediu al Ambulanței din Onești, o clădire care nu a mai suferit modernizări de 50 de ani. Clădirea care adăposteşte personalul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bacău – Substaţia Oneşti se prezenta într-o stare jalnică şi a suferit reparaţii capitale, în urma investițiilor în sistemul sanitar județean, rod al asocierilor încheiate de Consiliul Județean cu primării din județ.

Momentul a fost marcat printr-o conferință de presă la care au participat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, prefectul Lucian Bogdănel, Gelu Panfil- vicepreședintele Consiliului Județean, Laurențiu Neghină-primarul municipiului Onești și Aura Crețu, manager al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău.

 Vechiul sediu al Ambulanței Onești era compus din mai multe corpuri de clădire construite între anii 1968 și 1982, care ajunseseră într-o stare avansată de uzură. Investițiile au presupus realizarea unor lucrări de refacere pardoseală, refacere tencuială şi vopsitorii, montare tâmplărie performantă, refacere instalaţie termică şi electrică, refacere hidro şi termoizolaţie la acoperiş terasă, instalaţie sanitară şi hidranţi, montare uşi de garaj cu deschidere automată, montare sistem de alarmare, montare centrală termică, recompartimentări. 

Practic, au fost reamenajate spațiile destinate personalului medical și dispeceratului, clădirea fiind acum dotată cu instalații complet noi și cele mai moderne sisteme de siguranță.

„Consiliul Județean este consecvent cu angajamentele luate. Astfel, scopul asocierii din 2019 este concretizat prin realizarea efectivă a investiției.

Noul sediu al Ambulanței Onești este al doilea obiectiv finalizat în infrastructura de sănătate la nivelul județului- după încheierea, în decembrie 2021, a lucrărilor de extindere și dotare a secției Radioterapie de la SJU Bacău.

Obiectivele finalizate arată de fapt consecvență și seriozitate în realizarea investițiilor în sistemul medical. În definitiv, faptele vorbesc de la sine- mai bine decât o putem face noi- despre implicarea autorităților locale cu bună credință, materializată în parteneriate care sunt realizate în folosul urbei!”, a declarat Valentin Ivancea.

Investiția Consiliului Județean a fost cofinanțată în procent de 95% din valoarea totală (aproximativ 1,6 milioane de lei) și realizată în asociere cu Municipiul Onești. Ordinul de începere al lucrărilor la acest obiectiv a fost dat în luna martie a anului trecut.

„Ambulanțele salvează vieți, iar prin parteneriatul dintre Consiliul Județean Bacău şi Primăria Oneşti, în care s-a modernizat capital sediul ambulanței din oraş, peste 180.000 de locuitori din comunitățile de pe Valea Trotuşului vor beneficia de servicii ambulanțiere la nivel european.

Parteneriatul CJ – CL de la Oneşti este un model de bună practică administrativă care, prin concretizarea sa promptă, dovedeşte odată în plus că sănătatea rămâne prioritatea de căpătâi pentru echipa social-democrată băcăuană”, a fost mesajul transmis de prefectul Lucian Bogdănel.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *