Current track

Title

Artist


Castelul Rhedey din oraşul Sângeorgiu de Pădure a fost redeschis pentru turiști

#Postat de on aprilie 15, 2024

Castelul Rhedey din oraşul Sângeorgiu de Pădure, unul dintre cele mai importante obiective turistice din judeţul Mureş, care are conexiuni puternice cu Regele Charles al III-lea, a fost redeschis pentru vizitare, a anunţat Asociaţia Visit Mureş, după ce, la începutul anului a fost închis din cauza unei defecţiuni care a survenit la sistemul de încălzire.

Foto visit mures Facebook
Castelul Rhédey din Sângeorgiu de Padure este deschis din nou pentru vizitatori! Vizitele au loc doar organizat, cu ghidaj local, de luni până vineri, între orele 9:00 – 15:00. Dacă tot vizitaţi castelul, nu rataţi ocazia să vă răsfăţaţi cu renumitul ‘cremeş de Sângeorgiu’. Acest gust tradiţional şi unic este opera lui Téglás Albert, cofetar din Sângeorgiu de Pădure, recunoscut la nivel internaţional, acesta având renumele de ‘rege al cremeşului’. Familia Albert s-a mutat la Sângeorgiu de Pădure în 1960, iar timp de aproape o jumătate de secol a preparat specialitatea familiei, cremeşul franţuzesc, a cărei poveste continuă şi azi, la laboratorul de cofetărie din localitate”, a arătat Asociaţia Visit Mureş, pe Facebook. Citeste tot articolul pe www.agerpres.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *