Carl Friedrich Gauss a fost un matematician, fizician și astronom german, celebru pentru lucrările despre integralele multiple
#Postat de Carmen Vintu on februarie 23, 2022
Karl Friedrich Gauß ( n. 30 aprilie 1777, Braunschweig, Brunswick-Wolfenbüttel – d. 23 februarie 1855 ) este considerat unul dintre cei mai mari oameni de știință germani.
La 10 ani, deja cunoștea probleme de analiză superioară, precum și limbile clasice (latină, greacă) și cele moderne (engleză, franceză, italiană, spaniolă, rusă).

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Carl_Friedrich_Gauss#/media/Fi%C8%99ier:Carl_Friedrich_Gauss.jpg
După ce a primit o aprobare de la ducele de Braunschweig, Gauss a intrat la Colegium Carolinum în 1792, unde a redescoperit legea lui Bode, teorema binomială și teorema numerelor prime și îi studiază aprofundat pe Newton, Euler și Lagrange.
În 1800 devine director al Observatorului Astronomic din Göttingen.
Scrierile lui Gauss (404 la număr, doar 178 publicate) sunt destinate mai multor domenii, de la discipline ale matematicii, fizicii și până la geodezie, sau astronomie.
Referitor la algebra, în teza sa de doctorat a demonstrat teorema fundamentală a algebrei (1799), enunțată încă din 1629 de Albert Girard și demonstrată incomplet de D’Alembert și Euler. În 1801 a creat determinanții, iar în 1812 a introdus seria hipergeometrică.
Alături de Weber, după sosirea acestuia ca profesor de fizică la Göttingen, studiază magnetismul, studiu încununat cu trei opere valoroase, publicate în 1832, 1839 și 1840. Studiile sale în domeniul fizicii, se diminuează după plecarea forțată a lui Weber din 1838.
Interesul lui Gauss față de astronomie a început încă din vremea studenției, iar în 1806, acceptă postul de director al Observatorului din Göttingen, precum și de lector la catedra de Astronomie a Universității din Göttingen. O mare parte din timp Gauss și-o va petrece noul Observator, terminat în 1816.
Gauss își începe studiile serioase ale geodezie din 1817.
Opere inspirate de studiile geodezice:
- Theoria attrationis corporum sphaeroidicorum ellipticorum homogeneorum methodus nova tractata (1822) o teorie a potențialului, operă cu care Gauss câștigă Premiul Universității din Copenhaga;
- Untersuchungen über Gegenständ der höhern Geodäsie studiu care a stat la baza proiecției Gauss-Krueger.
Gauss și Weber, monument din Göttingen
https://ro.wikipedia.org
Jurnal FM 