Caius Iacob, matematician român, membru al Academiei Române

A urmat cursurile Facultății de Matematică din București între 1928 și 1931, obținând licența la doar 19 ani. A continuat cu studiile de doctorat la Facultatea de Științe a Universității din Paris, unde, sub îndrumarea profesorului Henri Villat, a susținut teza de doctorat „Sur la determination des fonctions harmoniques conjuguees par certaines conditions aux limites. Applications à l’hydrodynamique” pe 24 iunie 1935.

După întoarcerea în țară, Caius Iacob s-a dedicat carierei academice și cercetării științifice. A ocupat funcția de asistent la Școala Politehnică din Timișoara din 1935, iar ulterior a urcat în ierarhia universitară, devenind profesor la Facultatea de Matematică a Universității București, de unde s-a pensionat în 1982.

În 1940, a fost distins cu prestigiosul „Premiu Henri de Parville” pentru mecanică, acordat de Academia de Științe din Paris. La vârsta de 43 de ani, a fost ales membru corespondent al Academiei Române pe 2 iulie 1955 și membru titular pe 21 martie 1963. A fost președinte al Secției de Matematică a Academiei Române între 1980 și 1992.

În 1992, a contribuit la înființarea Institutului de Matematică Aplicată, care îi poartă numele.

Pe lângă cariera sa academică, Caius Iacob a fost activ și în politică, fiind ales senator al PNȚCD în perioada 1990-1992.

Activitatea sa universitară a început la Universitatea din Cluj în 1938, unde a fost asistent la secția de matematică a Facultății de Științe. A continuat să predai la Cluj până în 1950, când a fost numit profesor de mecanică la Universitatea din București. A revenit la Cluj între 1967 și 1969, unde a predat cursuri de aerodinamică și a organizat seminarii de cercetare în domeniul mecanicii fluidelor. În această perioadă, a contribuit la formarea unei noi școli de mecanică, pregătind doctori în domeniu.

A publicat 113 lucrări științifice și 7 cărți, dintre care „Introducere matematică în mecanica fluidelor” a fost distinsă cu Premiul de Stat pentru perioada 1951-1955. Caius Iacob este considerat un pionier al Școlii românești de mecanică.

În 1990, a fost ales senator, fiind singurul reprezentant al PNȚCD în Senatul României, în perioada post-revoluționară. A fost membru al grupurilor parlamentare de prietenie cu mai multe state, inclusiv Israel, Franța, Polonia, Ungaria și Italia.

Caius Iacob a fost un om de știință de renume internațional, iar în memoria sa, pe 29 martie 2012, a avut loc o sesiune omagială în Aula Academiei Române, organizată de Secția de Științe Matematice a Academiei Române.

Caius Iacob a trecut la cele veșnice pe 6 februarie 1992, la București.

Opere principale:

• Introducere matematică în mecanica fluidelor (1952), Editura Academiei Române și, ulterior, în 1959, la Editions Gauthier-Villars. Această lucrare a fost distinsă cu Premiul de Stat în 1955.

• Mecanica teoretică (1980), Editura Științifică și Pedagogică, București.

• Dicționar de matematici generale (1974), Editura Enciclopedică Română.

Caius Iacob rămâne un nume de referință în științele matematice și în domeniul mecanicii, contribuind semnificativ la dezvoltarea cercetării și educației în România.