Brașov: Unul a condus o mașină neînmatriculată, altul fără permis. Ambii s-au ales cu dosar penal

#Postat de on martie 21, 2023

Cercetat penal pentru conducerea unui autovehicul  neînmatriculat

 În data de 20 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au oprit un autovehicul, care circula pe  strada Iernii, din interiorul municipiului, existând suspiciuni cu privire la legalitate circulației pe drumurile publice.

Astfel, în cadrul controlului efectuat, polițiști au verificat documentele pe care le-a înmânat conducătorul auto, situație în care au fost interogate și bazele de date ale Polițieie Române, stabilindu-se că autovehiculul condus de bărbatul de 51 de ani, din municipiul Săcele, nu este înmatriculat.

Față cele stabilite, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de “punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neinmatriculat”, urmând ca în cadrul cercetărilor să se stabilească gradul de vinovăție a celui vizat.

La acest moment dosarul este instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, urmând a se propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

Conducător auto identificat fără permis de conducere

La data de 20.03.2023, în jurul orelor 17.40, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Brașov au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 34 de ani, cetățean român, care conducea un autovehicul pe raza stațiunii.

Verificările pe care polițiștii le-au efectuat asupra conducătorului auto au indicat faptul că bărbatul a înmânat un permis de conducere eliberat de statul ucrainean, document ce nu avea prezente elementele de securitate, aspect care a condus la bănuiala că actul înmânat ar fi unul lipsit de autenticitate.

Pentru lămurirea acestor aspecte au fost efectuate verificări în bazele de date, de unde a rezultat că bărbaul nu este posesor de permis de conducere, iar actul înmânat ar fi unul fals.

În cauză, polițiștii au procedat la întocmirea unui dosar de cercetare penală, în care urmează a fi lămurite aspectele infracționale descoperite, cercetările fiind continuate sub coordonarea unui procuror desemnat, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești. Sursa: IPJ Brașov.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist