Current track

Title

Artist


Brașov: Ora Pământului 2023 – „The Biggest Hour for Earth“

#Postat de on martie 21, 2023

Municipiul Brașov se alătură, pentru al cincisprezecelea an, celor peste 8.000 de orașe din întreaga lume care vor participa la Earth Hour (Ora Pământului) – cel mai mare eveniment internațional care atrage atenția asupra schimbărilor climatice, prin oprirea luminilor timp de o oră. Anul acesta, organizatorii aduc un suflu nou Orei Pământului pentru a crea cea mai importantă oră a Pământului („The Biggest Hour for Earth“), nu numai prin a le cere participanților să stingă lumina pentru o oră, ci și prin a le cere să petreacă acele 60 de minute prin a face ceva – orice – pozitiv pentru planetă.

Foto;: brasovcity

Primarul Allen Coliban a luat decizia ca, în acest an, iluminatul public să fie oprit în tot centrul istoric al orașului (vechea cetate). Astfel, în data de 25.03.2023, în intervalul orar 20:30 – 21:30, iluminatul public va fi oprit cel puțin pe următoarele străzi: Mureșenilor, G. Barițiu, Șirul Ludwig van Beethoven, Aleea Tiberiu Brediceanu, str. Prundului, Ghe. Baiulescu, Castelului, Peneș Curcanul, Cerbului, G. Coșbuc, Sforii, Poarta Șchei, Paul Richter, Hans Benkner, Stephan Ludwig Roth, Grigoraș Dinicu, Apollonia Hirscher, Alecu Russo, Johann Gott, Diaconu Coresi, Nicolae Bălcescu, Michael Weiss, Politehnicii, Postăvarului, Republicii, Mihail Sadoveanu, Sf. Ioan. De asemenea, luminile vor fi stinse în Piața Sfatului, în curtea Bisericii Negre, în Piața Enescu și în piațeta de pe str. Sf. Ioan.

„«Poate o oră să schimbe lumea?» este întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem și sâmbăta aceasta, când milioane de oameni din întreaga lume trag, împreună, un semnal de alarmă asupra viitorului planetei noastre, singura pe care o avem. Vă invit și pe voi, brașovenii, să fiți parte din această schimbare. Ca în fiecare an, municipalitatea se alătură inițiativei WWF și va stinge luminile din tot centrul istoric, ca parte a demersului nostru de a face din Brașov un oraș neutru din punct de vedere climatic. Această oră poate fi, pentru noi toți, începutul schimării modului cum privim planeta noastră și viitorul ei, pentru că micile acțiuni, făcute împreună, pot avea rezultate mari”, a declarat primarul Allen Coliban.

Pentru a sublinia și mai mult modul cum comportamentul fiecăruia dintre noi influențează viitorul planetei, în ultimele 15 minute ale Orei Pământului (21:15-21:30), literele de pe Tâmpa se vor aprinde și vor pulsa asemenea bătăilor inimii.

Earth Hour este un eveniment organizat de WWF (World Wide Fund for Nature), organizația care l-a inițiat și sprijinit încă din 2007.

În România, Earth Hour se sărbătorește din anul 2009. La prima ediție Earth Hour au participat 9 orașe, printre care și Brașovul. Ulterior, tot mai multe s-au adăugat acestei inițiative.

În Brașov, anul acesta, evenimentul este organizat în parteneriat cu Agenția pentru Managementul Energiei și Protecția Mediului.

Încă de la început, Ora Pământului a fost cunoscută pentru momentul „luminilor stinse”, cu oameni din întreaga lume care își sting luminile pentru a arăta sprijin simbolic pentru planetă și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de mediu care o afectează.

La mai bine de 15 ani de la demararea acestui proiect, omenirea se află acum într-un moment critic, cu crize climatice și naturale; astfel, obiectivul ca până în 2030 limita de creștere a temperaturii globale să fie de maximum 1,5°C, stabilit de Acordul de la Paris privind clima, este aproape să fie încălcat. În consecință, următorii 7 ani sunt cruciali pentru viitorul nostru, deoarece trebuie să rămânem sub pragul climatic de 1,5°C, pentru a evita deteriorarea ireversibilă a planetei noastre, precizează reprezentanții WWF.

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *