Bogdan Amaru, scriitor român

Bogdan Amaru, (n. 12 aprilie 1907, Budele, Tetoiu, Vâlcea – d. 22 octombrie 1936, Budele, Tetoiu, Vâlcea), este pseudonimul literar al scriitorului Alexandru Pârâianu, o voce promițătoare a literaturii române interbelice, stinsă mult prea devreme.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/psd-writing-hand-write-writing-1901832/

Sursa foto: https://www.facebook.com/100067395624597/posts/12-aprilie-1907-s-a-născut-scriitorul-bogdan-amarualexandru-pârâianu-12-aprilie-/992951646294680

Criticul Eugen Lovinescu îl descria pe Amaru drept „incontestabil ca o lamă de oțel”, semn al forței și clarității stilului său. Deși a avut o activitate literară scurtă, a rămas cunoscut pentru unica sa piesă de teatru, Goana după fluturi, pe care a scris-o la sugestia prietenului său George Mihail Zamfirescu. Acesta i-a recomandat să folosească un pseudonim pentru a evita eventualele repercusiuni academice, Alexandru Pârâianu fiind considerat „fiul unui moșier” într-o perioadă de puternice tensiuni sociale.

Începând cu anul 1931, a publicat poezii în revista Cuvântul nostru, printre care: „Dorința”, „Închinare”, „Romanță banală” și „Preludiu de iarnă”. De asemenea, a colaborat cu numeroase publicații culturale importante ale epocii, precum Calendarul, Adevărul, Cuvântul liber, Facla, Dimineața, Rampa, Viața literară, Vremea și Reporter.

Din păcate, o parte importantă din creația sa literară a fost pierdută. Manuscrisul romanului Amor vagabond, precum și cel al nuvelei „Marița”, au fost distruse în urma unui bombardament din Primul Război Mondial, care a lovit casa fratelui său din Murgași.

Bogdan Amaru s-a stins din viață la doar 29 de ani, în satul natal Budele, lăsând în urmă o operă restrânsă, dar apreciată, și amintirea unei cariere literare promițătoare, întrerupte tragic.