Benjamin Fondane, critic, eseist, poet și teoretician literar franco-român de etnie evreiască

Benjamin Fondane (pseudonimele literare ale lui Benjamin [Barbu] Wexler, cunoscut în România ca B. Fundoianu) a fost un critic, eseist, poet și teoretician literar franco-român de origine evreiască, una dintre personalitățile importante ale avangardei românești și europene din prima jumătate a secolului XX. Opera sa este asociată în special cu expresionismul și suprarealismul, curente care i-au marcat profund gândirea și creația.

Fondane s-a născut la 14 noiembrie 1898, la Iași, într-o familie evreiască — fiul comerciantului Isaac Wechsler, originar din Ținutul Herța, Regatul României.
De la o vârstă fragedă s-a remarcat prin interesul pentru literatură: la 14 ani publica deja articole în reviste românești și evreiești, iar la 16 ani debuta oficial în revista Viața Nouă, condusă de Ovid Densușianu.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Benjamin_Fondane#/media/Fi%C8%99ier:Fondane_in_his_youth.jpg

A urmat Facultatea de Drept la Iași, însă pasiunea pentru literatură l-a determinat să se dedice activității publicistice, poetice și teatrale. În această perioadă a colaborat cu reviste de avangardă și a impus o voce distinctă în peisajul cultural românesc. Impresiile și reflecțiile sale asupra culturii franceze au fost reunite în volumul Imagini și cărți din Franța (1922).

În 1922, B. Fundoianu a fondat, împreună cu regizorul Armand Pascal (cumnatul său), primul teatru de avangardă din România, intitulat Insula. Inspirat de experimentele regizorilor Jacques Copeau și Federico García Lorca, teatrul a încercat să aducă pe scena românească formule artistice moderne și nonconvenționale. Deși a funcționat doar un an — închis în 1923 din motive financiare — Insula a rămas un reper în istoria teatrului românesc de avangardă, prin spectacole precum Legenda funigeilor de Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel.

În 1923, Fundoianu s-a stabilit la Paris, unde a adoptat numele literar Benjamin Fondane. A continuat să publice texte și poezii în revistele avangardiste românești (Integral, Unu, Contimporanul), păstrând legătura cu mediul cultural din țară.
Unicul său volum de poezii în limba română, Priveliști (1930), apărut după plecarea sa, a fost dedicat lui Ion Minulescu, pe care îl considera „primul clopotar al revoltei lirice românești”.

Stabilit definitiv în Franța, Fondane s-a impus ca poet, eseist și teoretician al modernității, colaborând cu revista Les Cahiers du Sud. Deși franceza nu era limba sa maternă, a stăpânit-o magistral, reușind să se exprime cu o profunzime comparabilă cu cea a scriitorilor nativi.
Întâlnirea sa, în 1924, cu filosoful Lev Șestov a avut o influență decisivă asupra gândirii sale existențiale și estetice, Fondane dezvoltând ulterior reflecții inspirate din Nietzsche și Kierkegaard.

În timpul ocupației naziste a Franței, Benjamin Fondane și sora sa Lina au fost arestați de Gestapo. Intervențiile prietenilor săi, printre care Emil Cioran și Stéphane Lupasco, au reușit să-i obțină temporar eliberarea, însă nu și a Linei. Refuzând să plece fără ea, Fondane a fost deportat la Auschwitz-Birkenau în mai 1944. A fost ucis în 2 octombrie 1944, în camera de gazare a lagărului.

Opera literară

În limba română

• Tăgăduința lui Petru (1918)
• Imagini și cărți din Franța (1922)
• Priveliști (1930)

În limba franceză

• Ulysse (1933)
• Rimbaud le Voyou (1933)
• La conscience malheureuse (1936)
• Faux Traité d’Esthétique (1938)
• Baudelaire et l’expérience du gouffre (1947, postum)

Poezie postumă

Volumul Le mal des fantômes (1980) reunește cicluri precum Ulysse, L’Exode, Titanic și Au temps de poème, în care temele exilului, rătăcirii și copilăriei pierdute devin dominante.