Bătălia de la Posada (9 – 12 noiembrie 1330)

Bătălia de la Posada din toamna anului 1330 a fost un conflict militar major între Regatul Ungariei și Țara Românească, care a avut o însemnătate istorică pentru independența Țării Românești față de autoritatea maghiară.

Bătălia este consemnată în cronici medievale precum Chronicon pictum (circa 1360) și Chronica Hungarorum de Johannes de Thurocz (circa 1486). Aceste relatări, alături de alte documente ungare, poloneze și germane din secolele XV-XVI, oferă o viziune asupra conflictului și a detaliilor tactice. Deși cronicile descriu pe larg înfrângerea armatei maghiare, cuvântul „posadă” nu apare ca loc de bătălie, acesta desemnând inițial un teren greu accesibil. Termenul „Posada” a fost popularizat în istoriografia românească de Nicolae Iorga, care considera că atât bătălia din 1330, cât și cea din 1395 ar fi avut loc în același loc, „în cazanul de la Posada, pe drumul Câmpulungului”.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Posada#/media/Fi%C8%99ier:Viennese_Illuminated_Chronicle_Posada.jpg

Conflictul a avut loc pe fondul deteriorării relațiilor dintre Basarab I și regele Carol Robert de Anjou. În 1324, Basarab era vasal al regelui maghiar, însă după cucerirea Turnului Severin, el a renunțat la plata tributului. Acest gest a provocat o campanie de pedepsire din partea regelui maghiar, care a pornit în septembrie 1330 cu o armată mare de la Timișoara, înaintând prin Banat și Oltenia către Curtea de Argeș, teritorii devastate strategic de Basarab pentru a provoca foamete în rândurile invadatorilor.

Regele ungar a refuzat oferta de pace a lui Basarab, iar trupele maghiare au continuat înaintarea până au fost atrase într-o vale îngustă. Aici, românii au creat o ambuscadă într-un peisaj închis și prăpăstios. Documentele consemnează două atacuri decisive: primul a oprit înaintarea, iar cel de-al doilea a provocat distrugerea aproape totală a armatei invadatoare. În Cronica pictată de la Viena se descrie cum armata maghiară a fost prinsă într-un loc îngust, unde era atacată de pe înălțimi, ostașii fiind în imposibilitatea de a avansa sau a fugi.

În urma victoriei de la Posada, Basarab a consolidat independența Țării Românești, iar românii au obținut o pradă însemnată. Conflictul cu Ungaria s-a calmat abia după moartea lui Carol Robert, în 1342, când relațiile s-au îmbunătățit sub conducerea lui Ludovic I. Cu toate acestea, în 1354, Nicolae Alexandru a recunoscut suzeranitatea maghiară.

Localizarea exactă a Posadei rămâne incertă, mai multe ipoteze fiind avansate:

• Valea Oltului, în Țara Loviştei: susținută de cercetători care consideră că retragerea armatei maghiare s-ar fi realizat pe drumul cel mai scurt către Transilvania.
• Zona Mehadiei în Banat: această ipoteză se bazează pe documente care menționează că lupta s-ar fi dat „la marginea regatului”, considerând că regele a ales un drum familiar la retragere.
• Pasul Rucăr-Bran: susținut de Nicolae Iorga, care credea că bătălia s-a purtat „în cazanul de la Posada”.
• Valea Prahovei: argumentată de Florian-Nicu Smărăndescu, pe baza unor mărturii istorice, precum monumentul ridicat în cinstea victoriei lui Basarab și distanța față de Sibiu, menționată de călătorul Maciej Stryjkowski.

Fiecare dintre aceste ipoteze încearcă să răspundă la dilema privind drumul ales de armata maghiară la retragere și a caracteristicilor geografice descrise în cronicile medievale.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Posada