Autor: Liliana Mihaila
Page: 57
Două busturi ale fostului primar Franz Cavaler de Loges și domnitorului Alexandru Ioan Cuza vor fi amplasate în municipiul Suceava, pentru a marca memoria celor două personalităţi. În proiectul de buget pe 2021 a fost inclusă suma de 300.000 de lei pentru realizarea acestora. Unul dintre busturi va fi amplasat în fața sediului primăriei, iar […]
63 de milioane de euro vor fi alocate anul acesta, pentru modernizarea şi reabilitarea a 300 de km de drumuri judeţene. Potrivit președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, sunt prevăzute astfel de lucrări pe axa Suceava – Dolhasca și Suceava – Zăhărești – Stroiești – Dărmănești, drumurile spre Codrii Seculari Slătioara, dar şi tronsonul care […]
Un website educațional creat de un profesor din comuna suceveană Baia a fost premiat la cea de-a V-a ediţie a concursului Digitaliada. Comisia formată din elevi a oferit, în acest an, premiul de popularitate proiectului „Lecţii de biologie şi chimie pentru gimnaziu”, creat de Florin Viu, profesor la Școala Gimnazială „Nicolae Stoleru” Baia. Platforma reunește o colecție […]
Patru percheziții au fost efectuate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Toxice Suceava, la domiciliile a patru bărbați din Gura Humorului, zona Voroneț, bănuiţi că ar deține ilegal arme de vânătoare pe care le utilizează periodic la fapte de braconaj. În urma descinderilor derulate marți, 22 martie, de polițiști, jandarmi şi 10 „mascații” de […]
Primăria Forăști a fost amendată cu 15.000 de lei după ce cantități mari de gunoaie au fost descoperite aruncate pe un câmp. Existența acestui depozit ilegal de deşeuri a fost sesizată de mai mulţi cetăţeni Gărzii de Mediu Suceava. Comisarii acestei instituții au mers în control și au constatat că reclamația are o bază reală. […]
Vineri, 26 martie, începînd cu ora 10.00, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava este programată conferința online de lansare a proiectului „Copii și tineri integrați pentru o lume mai bună”. Evenimentul va avea loc pe platforma Google Meet, iar mesajul de deschidere va fi transmis de prorectorul Ștefan Purici. Proiectul beneficiază de un grant […]
Începând cu data de 23 aprilie, o companie aeriană low cost va opera trei curse pe săptămână pe ruta Bucureşti – Suceava și retur. Plecările spre Capitală sunt programate în zilele de marți, vineri și duminică. Aeronava Blue Air va sosi de la București la ora 21:45 și va decola de la Suceava la ora […]
1.079 de elevi suceveni au absentat, marți, de la proba obligatorie a profilului din cadrul simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, au fost prezenți peste 4.829 de liceeni, din care 3.308 la matematică, respectiv 1.521 la istorie. Nici un candidat nu a fost eliminat. Unui elev de la Colegiul […]
În perioada 19-21 martie, polițiștii de la Serviciul Rutier Suceava, împreună cu formațiunile rutiere din teritoriu, au organizat o acțiune de control axată pe depistarea șoferilor care circulă cu viteză peste limita legală. În cele trei zile, s-au aplicat nu mai puțin de 559 de amenzi, în valoare de peste 330.000 de lei. Totodată, au […]
O casă din localitatea Mănăstirea Humorului a luat foc în această dimineaţă, din cauza jarului sau scânteilor căzute din soba cu acumulare de căldură. Pentru a stinge flăcările, la fața locului au fost trimise două autospeciale ale Gărzii de Intervenție Gura Humorului, iar operațiunea a durat aproape două ore. La sosirea echipajelor, incendiul cuprinsese o […]
Jurnal FM 