Autor: Liliana Mihaila
Page: 54
În luna aprilie, la Muzeul de Istorie Suceava, în spațiul numit „Cafeteria”, poate fi vizitată expoziția „Comorile Cracoviei”. Aceasta prezintă o poveste despre orașul-sediu al regilor polonezi, fostă capitală a țării, tezaur de opere de artă și suveniruri naționale, înscrise într-un ansamblu arhitectural unic. Expoziția, pregătită de Centrul Internațional de Cultură al orașului Cracovia şi […]
Porțiunea destinată traficului greu din ruta alternativă Suceava-Botoșani va fi dată în funcțiune până la sfârșitul anului. O primă parte din această rută, cea care face legătura între centru și zona comercială, peste Podul Unirii, a fost dată în folosință anul trecut. „Prioritatea de grad zero la investițiile realizate în acest an este darea în […]
Un șofer din Vicovu de Jos a gonit cu poliția după el prin municipiul Suceava, fiind înregistrat de radar depășind de zece ori viteza legală. De cinci ori a avut peste 100 de kilometri la oră în localitate, cea mai mare viteză înregistrată fiind de 123 de kilometri la oră, pe strada Bogdan Vodă. Mai […]
405 elevi suceveni nu s-au prezentat marți, 30 martie, la examenul de matematică din cadrul simulării examenului de evaluare națională. Din cei 4.959 de candidaţi prezenți, nici unul nu a avut temperatura peste maximul admis și nimeni nu a fost eliminat. Organizarea și desfășurarea examenului a avut loc în 160 de centre de examen. Luni, […]
Joi, 1 aprilie, la Portalul Memorial Golgota Neamului – „Fântâna Albă” de la Mănăstirea Putna va avea loc o manifestare comemorativă, în memoria românilor uciși pe 1 aprilie 1941 în timp ce încercau să treacă din partea de nord a Bucovinei, ocupată de către Uniunea Sovietică, în patria mamă. Manifestarea este organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului […]
Ministerul de Interne a repartizat un elicopter SMURD judeţului Suceava, pentru intervenții în situații de urgență. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, în ședința de astăzi, 30 martie, a deliberativului. Elicopterul este important în special pentru zona montană, urmând să fie folosit de Salvamont. Baza va fi la Câmpulung Moldovenesc, unde […]
Casa Polonă din Suceava, cunoscută şi sub denumirea de Dom Polski, va intra într-un amplu proces de reabilitare. În acest sens, statul polonez a alocat 100.000 de euro pentru refacerea fațadei, sumă care va fi completată cu una similară din partea Uniunii Polonezilor din România. Ghervazen Longher, președintele acestei organizații, a menționat că lucrările vor […]
Un recidivist din Pătrăuți, arestat preventiv din luna decembrie 2020 pentru viol, violare de domiciliu și furt, a fost condamnat de magistrații de la Judecătoria Suceava la o pedeapsă de 6 ani și 7 luni de închisoare. Individul în vârstă de 24 de ani a intrat în casa unei femei de 63 de ani, tot […]
387 de elevi suceveni au lipsit luni, 29 martie, de la proba scrisă la limba și literatura română din cadrul simulării examenului de evaluare națională. Niciun elev din cei 4.977 prezenți nu a avut temperatura peste maximul admis şi nici unul nu a fost eliminat. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, au fost aprobate 26 de […]
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Șaru Dornei, a ajuns în arestul poliției județene după ce a condus o mașină deși nu are permis auto și era băut. Omul a încercat să scape, însă a fost reţinut după o urmărire de aproximativ 2 kilometri. Totul s-a petrecut seara trecută, 28 martie, […]
Jurnal FM 