Elicopter SMURD pentru judeţul Suceava
#Postat de Liliana Mihaila on martie 30, 2021
Ministerul de Interne a repartizat un elicopter SMURD judeţului Suceava, pentru intervenții în situații de urgență. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, în ședința de astăzi, 30 martie, a deliberativului. Elicopterul este important în special pentru zona montană, urmând să fie folosit de Salvamont. Baza va fi la Câmpulung Moldovenesc, unde Consiliul Județean va construi hangarul necesar, pe un teren pus la dispoziţie de primăria oraşului.
„Astăzi am primit hârtia privind dotarea județului Suceava cu un elicopter. Aparatul este important pentru în special pentru zona montană și urmează să stabilim și modul în care Salvamont Suceava va fi conectat cu acest elicopter. La Câmpulung Moldovenesc vom amenaja un Punct de Operare Aeromedicală în zona montană, locația fiind aprobată de Departamentul pentru Situații de Urgență.”, a precizat Flutur.

De menţionat că, pe 4 martie, Inspectoratul General de Aviaţie al M.A.I. a recepționat trei elicoptere, din cele șase comandate, destinate gestionării situațiilor de urgență, achiziționate în baza proiectului VIZIUNE 2020. Secretarul de stat Raed Arafat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, anunţa atunci că trei noi baze pentru intervenție montană vor fi create ca urmare a achiziționării aparatelor de zbor: în zona Caransebeş, în zona Braşov- Sibiu şi în judeţul Suceava.
„Misiunile în situații de urgență vor putea fi executate în comun de Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Apărării Naționale. Trebuie spus că arondarea unui elicopter SMURD pentru județul Suceava și înființarea Punctului de Operare Aeromedicală va permite optimizarea intervențiilor în zona montană în caz de accidente avalanșe, incendii sau pentru căutări”, a mai spus Flutur.
În același timp, acesta a precizat că este continuată investiția pentru amenajarea unui heliport la Spitalul Județean Suceava. „De asemenea, va trebui să regândim și organizarea Serviciului de Salvamont, pentru a fi cuplat la toate aceste provocări și la intervențiile rapide în zona montană. Și de aceea bugetul nostru va merge în aceste direcții pentru siguranța oamenilor”, a afirmat șeful administrației județene.
Jurnal FM 