Autor: Liliana Mihaila
Page: 60
Poliția Gura Humorului a organizat marţi, 16 martie, o acțiune cu efective mărite pe raza oraşului şi a localităţilor limitrofe. În acțiune au fost angrenați și lucrători din cadrul poliției locale, două grupe de luptători din cadrul I.P.J. Suceava – Serviciul de Acțiuni Speciale, precum și jandarmi și un lucrător din cadrul Direcţiei de Sănătate […]
Bărbatul din Vorona, judeşul Botoșani, care a accidentat mortal cu mașina un sucevean, la Vercicani – Liteni, a fost arestat preventiv 30 de zile de Judecătoria Suceava, pentru nu mai puțin de trei infracțiuni la regimul rutier: ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului și conducere fără permis. Polițiștii au suspiciunea că autorul, găsit la câteva […]
Aflaţi de miercuri în grevă, minerii de la exploatările de uraniu Crucea – Botuşana vor petrece a doua noapte blocaţi în subteran. Ortacii au intrat în galerii încă de ieri după amiază, după ce inițial au început protestul pe platforma din față unității miniere. Oamenii sunt nemulțumiți pentru că, din 20 ianuarie, nu au primit […]
De la începutul anului, pe raza județului Suceava s-au produs 30 de accidente grave, cu 16 mai puțin decât în perioada similară a anului trecut. Din păcate, tendinţa descendentă nu se manifestă și în ceea ce privește accidentele cu implicarea pietonilor, fie că este vorba despre indisciplină pietonală sau neacordare de prioritate pietonilor. Potrivit Inspectoratului […]
Un incubator performant a fost donat Secției de Neonatologie a Spitalului Municipal Rădăuți, de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Donaţia vine în sprijinul copiilor născuţi prematur şi face parte din acţiunile organizate în fiecare an în luna martie, sub genericul „Luna pentru viaţă”. „Donația a fost făcută cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolit al Europei Occidentale […]
Săptămâna viitoare, 5.908 elevi suceveni vor susține simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, aproape 5.344 sunt elevi din clasa a XII-a, în timp ce 284 au urmat cursurile claselor a XIII-a seral, iar alţi 280 sunt din clasa a XIII-a frecvență redusă. Probele scrise vor fi susţinute în […]
Amenajarea Parcului Șipote ca zonă de agrement se va face în baza unui concurs de proiecte, iar comisia de jurizare va fi condusă de un arhitect. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Lungu, care a precizat că, în urma consultărilor avute cu personalul de specialitate al instituţiei, s-a desprins concluzia că din comisie trebuie […]
Un bărbat de 51 de ani, din Salcea, şi-a pierdut viaţa seara trecută, după ce a fost lovit de o maşină. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 19, pe drumul județean 208 C din satul Vercicani, orașul Liteni. Şoferul a plecat de la locul accidentului, însă a fost găsit de poliţişti. Din anchetă a reieşit […]
Municipalitatea suceveană intenționează să construiască o creșă în Burdujeni, în cadrul unui program ce urmează să fie lansat la nivel naţional de Ministerul Dezvoltării. Locul în care va fi ridicată noua creşă nu a fost deocamdată stabilit, dar sunt luate în calcul două variante: în zona blocurilor ANL de pe strada Privighetorii sau în zona […]
Mai mulţi tineri din Portugalia, Italia, Spania, Turcia și Rusia vor studia la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava pe parcursul celui de-al doilea semestru al actualului an academic, în cadrul programului Erasmus+. În ciuda contextului epidemiologic global, care a determinat o scădere a numărului participanţilor la acest program, 18 tineri au decis să se […]
Jurnal FM 