Current track

Title

Artist


Autor: JurnalFM

Page: 131

Complexul Muzeal Național Neamț organizează cea de-a XVIII-a ediție a BIENALEI NAŢIONALE DE ARTĂ PLASTICĂ „LASCĂR VOREL” PIATRA-NEAMŢ în perioada 30 octombrie 2023– 9 ianuarie 2024. Prestigioasa manifestare națională de artă plastică își deschide porțile și în 2023 pentru artiști de valoare: pictori, sculptori și graficieni, absolvenți ai universităților de artă, membri ai Uniunii Artiștilor […]

Accesul pietrenilor și turiștilor la cele patru bazine din incinta Ștrandului Municipal Piatra-Neamț nu este permis temporar,din cauza rezultate neconforme ale calității apei. În perioada 10 – 12 august, inclusiv, bazinul mare, bazinul mic pentru copii și cele două bazine din zona VIP sunt închise clienților pentru a se efectua operațiunile de schimbare și tratare […]

9 august – 10 minute de istorie link Bună dimineața, tuturor, am încheiat intervenția de ieri cu testamentul regelui Carol I, însă în acel moment exista un succesor la tron care avea să fie proclamat suveran – Regele Ferdinand I. Țarul Rusiei, Nicolae al II-lea n-a pierdut prilejul pentru a prezenta noului rege, odată cu […]

Două femei au suferit atacuri de panică și au fost asistate medical de echipajele SMURD și S.A.J. după ce casa a fost cuprinsă de flăcări. Una dintre femei a fost preluată de echipajul de la Ambulanță și transportată la Spitalul județean de Urgență Neamț. Pompierii militari au fost solicitați să intervină la stingerea unui incendiu […]

Salvamontiștii protestează împotriva inițiativei guvernanților de a desființa serviciile salvamont. În acest sens, Federația Națională a Sindicatelor din Administrație a inițiat o petiție online ”Stopam intenția politicienilor de desființare a serviciilor de SALVAMONT prin ordonanța austerității aplicată discreționar” ”Serviciile Publice SALVAMONT și SALVAMONT/SALVASPEO sunt structuri de urgență operative, parte integrantă a S.N.A.U., care desfășoară deopotrivă […]

Un bătrân a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Neamț după ce a încercat să stingă incendiul izbucnit în gospodăria sa. Pompierii susțin că focul deschis în spații închise a fost cauza probabilă de producere a incendiului. Prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o anexă gospodărescă situată pe […]

Un copil de 11 ani se află în stare gravă după ce a pierdut controlul bicicletei și s-a izbit de o autoutilitară. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Rediu. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, ”în timp ce un minor, de […]

În condițiile în care și vremea o va permite, miercuri, 9 august, vor începe lucrările de turnare a stratului de asfalt final, de uzură,  pe strada Mihai Viteazul. ”Operațiunea este programată a se desfășura pe o perioadă de patru zile, până sâmbătă, 12 august inclusiv. Asfaltarea se va executa începând din zona Sălii Polivalente, până […]

8 august în istoria României Continuăm și astăzi seria dedicată participării României la Primul Război Mondial, ieri am discutat despre Consiliul de Coroană din 21 iulie – 3 august 1914 și contrele între clasa politică și regele Carol I, dar și despre adoptarea neutralității. Neutralitatea așa cum a fost pronunțată nu putea fi decât una […]

O femeie bănuită de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune a fost reținută de polițiști. Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Roman, cu privire la faptul că a fost victima infracțiunii de înșelăciune. Cu ocazia cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, ”în […]