Current track

Title

Artist


Autor: ASM Agency

Page: 40

 În localitatea Marginea, puțin trecut de ora 18.00, o mașină a părăsit partea carosabilă, umedă izbindu-se violent într-un pom de pe marginea șoselei. Se pare că în accident au fost implicate patru persoane. Transportate la spital au fost o mamă, în vârstă de 41 de ani și fiul ei, de 6 ani. Nu se cunosc […]

Doliu în cadrul IPJ Neamț. Inima unui polițist a încetat să mai bată (FOTO)   Un eveniment neașteptat a avut loc în data de 17 iunie, în cursul nopții, unde un polițist nemțean a decedat. O veste tristă pentru toți colegii polițiști care l-au cunoscut și care și-au desfășurat activitatea împreună cu acesta.   Asp […]

ANM a emis o nouă avertizare nowcasting de cod roşu pentru următoarele localităţi: Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Frasin, Stulpicani, Vama, Păltinoasa, Cacica, Ostra, Frumosu, Mănăstirea Humorului, Pârteștii de Jos, Solca, Poieni-Solca. Avertizarea este valabilă astăzi 17 iunie până la ora 17:30 Se vor semnala : averse torențiale ce vor cumula 40…50 l/mp, grindină de medii și […]

Lista locurilor de muncă disponibile în Piatra-Neamț   Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă a transmis lista locurilor de muncă vacante înregistrate la data de 18 iunie 2019 în municipiul Piatra-Neamț. Totalul locurilor de muncă disponibile este de 405.     Informatii suplimentare se pot obține la sediul agentiei situat pe Strada Mihai Eminescu, numărul […]

Ca rădăuțean, pe unde l-aș plimba pe ipoteticul John, Johan, sau Juan, venit să viziteze salba de mănăstiri dar care s-a oprit, din drumu-i să se hodinească, pe unul din malurile Topliței ? Păi, l-aș îndruma să intre în Mănăstirea Bogdana, chiar dacă e în renovare ( iar ? ), am păși apoi pragul Muzeului […]

ANM a emis o nouă avertizare nowcasting de cod portocaliu pentru următoarele localităţi: Sucevița, Rădăuți, Vicovu de Jos, Vicovu de Sus, Putna, Câmpulung Moldovenesc, Iacobeni, Fundu Moldovei. Avertizarea este valabilă astăzi, 17 iunie de la ora 14:35 până la ora 15:30. În intervalul menţionat se vor semnala : averse torențiale ce vor cumula 35….45 l/mp, grindină de […]

Pe data de 21 iunie a.c., sportivul rădăuțean  Rayko Ionel Leviţchi zis ,,The Lion” va urca din nou în ringul de box, în meciul principal al galei Golden Gloves Boxing din Londra. Contactat pe fb de Jurnal de Rădăuți, luptătorul nostru cu care ne mândrim, The Lion, ne-a declarat că va lupta cu un englez, un […]

Depistați sub influența alcoolului pe străzile din Neamț   Polițiştii nemțeni au întânlnit din nou în urma controalelor şoferi care au ales să urce la volanul autoturismului în stare avansată de ebrietate. Iar vorbim de inconştiența acestora şi de deciziile negândite de a conduce pe drumurile din Neamț, existând oricând posibiltatea de a produce o […]

ANM a emis o nouă avertizare nowcasting de cod portocaliu pentru  22 de localităţi din judeţul Suceava. Este vorba de localitătile: Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Vama, Straja, Moldovița, Vatra Moldoviței, Fundu Moldovei, Brodina, Putna, Frumosu, Dorna Candrenilor, Pojorâta, Iacobeni, Sadova, Izvoarele Sucevei, Ulma, Poiana Stampei, Moldova-Sulița, Cârlibaba, Breaza, Coșna, Ciocănești. De asemenea, este vizată zona […]

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu pentru şapte localităti din judeţul Suceava: Broșteni, Mălini, Frasin, Stulpicani, Slatina, Ostra, Crucea. Avertizarea este valabilă luni 17 iunie, de la ora 12:15 până la ora 13:30. În intervalul menţionat se vor semnala : averse torențiale ce vor cumula 35…40 l/mp, grindină de mici și posibil […]