Current track

Title

Artist


Aurel Dumitrașcu, poet, profesor și muzeograf român

#Postat de on noiembrie 21, 2025

Aurel Dumitrașcu, (21 noiembrie 1955, Borca, județul Neamț – 16 septembrie 1990, București), a fost poet, memorialist, profesor și muzeograf român, considerat unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai generației optzeciste și ai postmodernismului în literatura română.

A fost fiul lui Petre Dumitrașcu, silvicultor, și al Mariei Dumitrașcu (născută Ana).

Sursa foto: https://youtu.be/kP-kh0Ms-w8

S-a născut la Piatra Neamț, fiind fiul lui Petre Dumitrașcu, silvicultor, și al Mariei (Ana) Dumitrașcu. Copilăria și-a petrecut-o în casa părintească din Borca, iar studiile le-a început la școala gimnazială din Sabasa și le-a continuat la liceul din Borca, pe care l-a absolvit în 1974.

În 1987 și-a finalizat studiile universitare la Facultatea de Filologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Destinul său literar a fost curmat tragic la doar 34 de ani, la spitalul Fundeni din București, unde s-a stins din cauza leucemiei. Este înmormântat în satul natal, Sabasa, comuna Borca.

Volume publicate

  • Furtunile memoriei, Ed. Albatros, 1984

  • Biblioteca din Nord, Ed. Cartea Românească, 1986

  • Mesagerul, Ed. Canova, 1992

  • Tratatul de eretică, Ed. Timpul, 1995

  • Mesagerul. Opera poetică, Ed. Timpul, 1997

  • Fiara melancolică, 1999

  • Scene din viața poemului, 2004

  • Divina Paradoxalia (antologie), 2006

  • Cine merge în paradis, 2010

  • Carnete maro (jurnal) – ediția I (2001–2005), ediția a II-a (2012), ediția a III-a, Ed. Cartea Românească, 2019

  • Frig. Epistolar Aurel Dumitrașcu – Adrian Alui Gheorghe 1978–1990, Ed. Charmides, 2008/2014

  • O mie și unu de picioare verzi (antologie), 2018

  • Concert cu păpușa de cârpe, Ed. Tracus Arte, 2015

  • Scrisori către T. (corespondență inedită), Ed. Muzeul Literaturii Române, 2015

  • Epistole inedite 1979–1990. Scrisori către Gellu Dorian și Lucian Vasiliu, Ed. Junimea, 2015

  • Haimanaua Singurătate (epistole inedite), Ed. Muzeul Literaturii Române, 2017

  • Poeme inedite – Lebăda care închide infernul, Ed. Muzeul Literaturii Române, 2018

  • Corespondență inedită cu Liviu Antonesei și Nicolae Sava, Ed. Junimea, 2019.

Premii și recunoaștere

  • Premiul „Mihai Eminescu” al Asociației Scriitorilor din Iași, pentru volumul Biblioteca din Nord

  • Premiul Festivalului de Poezie de la Sighetu Marmației

  • Premiul Festivalului „Nicolae Labiș” din Suceava.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *