Anton Durcovici, episcop romano-catolic de origine austriacă

Anton Durcovici (n. 17 mai 1888, Bad Deutsch-Altenburg, Austro-Ungaria – d. 10 decembrie 1951, Sighet, România) a fost un episcop romano-catolic de origine austriacă, care a condus Dieceza de Iași între 1947 și 1951. A fost arestat de Securitate pe 26 iunie 1949 și a murit în Închisoarea de la Sighet, fiind lăsat să moară de foame.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Anton_Durcovici#/media/Fișier:Anton_Durcovici.jpg

Pe 17 mai 2014, a fost beatificat în cadrul unei liturghii celebrate la Iași de cardinalul Angelo Amato. Ziua de comemorare liturgică a episcopului martir este 10 decembrie.
Născut în Austria Inferioară, Anton Durcovici a emigrat la vârsta de șase ani împreună cu mama sa la Iași, unde a urmat Școala Elementară Catolică. A studiat ulterior la Ploiești, apoi la București, unde a fost elev al Școlii Arhiepiscopale „Sf. Andrei” și al Liceului „Sf. Iosif”.

Pe 1 septembrie 1901 a fost admis la seminarul mic din București, iar în 1906 a plecat la Roma pentru studii teologice. A obținut doctorate în filosofie și teologie și licența în drept canonic. A fost hirotonit preot pe 24 septembrie 1910, în Bazilica „San Giovanni in Laterano”, la vârsta de doar 22 de ani.

După întoarcerea în România în 1911, a predat religia și a activat în mai multe parohii. În 1916, fiind cetățean austro-ungar, a fost arestat și internat într-un lagăr din Moldova, dar eliberat ulterior prin ordinul regelui Ferdinand I. A continuat apoi activitatea pastorală și educațională în București.

Între 1924 și 1947 a fost rector al Seminarului Teologic „Sf. Duh”, vicar general și canonic al Arhidiecezei de București. A fondat revista „Farul nou” și a fost decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de ofițer.
Papa Pius al XII-lea l-a numit episcop al Diecezei de Iași la 30 octombrie 1947, iar consacrarea a avut loc pe 5 aprilie 1948. S-a remarcat printr-o activitate pastorală intensă, vizitând comunitățile catolice din Moldova și încurajându-le în credință, într-o perioadă marcată de presiuni comuniste și ruptura diplomatică dintre România și Sfântul Scaun.

După înlăturarea arhiepiscopului Alexandru Cisar, Durcovici a fost numit administrator apostolic al Arhidiecezei de București. Regimul comunist l-a considerat o amenințare, monitorizându-l constant și acuzându-l de opoziție față de sistemul socialist.
Pe 26 iunie 1949, în drum spre Popești-Leordeni, a fost arestat violent de Securitate. A fost deținut în anchetă la București, apoi la Jilava, și în cele din urmă transferat la Închisoarea din Sighet. A fost torturat, înfometat și lipsit de îngrijire medicală.

În noaptea de 10/11 decembrie 1951, Anton Durcovici a murit în condiții inumane. Ultimele sale cuvinte, în limba latină, mărturiseau suferința și credința: „Antonius episcopus! Orate pro me ut non dificiare: morior fame et siti…” (Anton episcopul! Rugați-vă pentru mine să nu cedez: mor de foame și de sete…). A fost înmormântat în secret în Cimitirul Săracilor din Sighet.
După 1990, episcopul Petru Gherghel a reluat demersurile de canonizare. Procesul a fost deschis oficial în 1997, iar în 2013 papa Francisc a recunoscut martiriul său.

Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Tereza” din București îi poartă astăzi numele.

Citat:
„Noul episcop este un preot învățat, cu o experiență rară în învățământ și în pastorație, este un om al lui Dumnezeu, evlavios și zelos… omul providențial pentru eparhia de Iași în aceste timpuri grele.”
— Episcopul Marcu Glaser, în scrisoarea către clerul și credincioșii Eparhiei de Iași