Andrei Rădulescu, jurist și magistrat român

Andrei Rădulescu (n. 21 noiembrie / 4 decembrie 1880, Chiojdeanca, Județul Prahova – d. 30 septembrie 1959) a fost un remarcabil jurist și magistrat român, profesor universitar, academician și președinte al Academiei Române între 1946 și 1948. Considerat întemeietorul școlii de istorie a dreptului românesc, a deținut și funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție (1938–1940).

Fotografie purtand semnatura Acad. Andrei Radulescu, 1939

ATraicu – Operă proprie

• CC BY-SA 4.0
• Fișier:Andrei Radulescu.jpg
• Creată: 18 iunie 2018
• Încărcată: 18 iunie 2018

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_Rădulescu#/media/Fișier:Andrei_Radulescu.jpg

Născut la 21 noiembrie / 4 decembrie 1880, în Chiojdeanca (județul Prahova), într-o familie de moșneni, a urmat școala primară în satul natal, apoi liceul „Sf. Petru și Pavel” din Ploiești. Elev eminent, s-a remarcat prin talent oratoric, susținând în 1900 conferința „Noi în 1900”, care a atras atenția regelui Carol I.

În 1901 s-a înscris la Facultatea de Drept și la Facultatea de Litere și Filosofie din București, obținând licența în Drept cum laude (1905) și absolvind Literele magna cum laude (1906). În 1912 și-a susținut doctoratul în Drept la Universitatea din Liège, Belgia, cu mențiunea „Avec grande distinction”.

După o scurtă activitate ca avocat, a intrat în magistratură, fiind judecător la tribunalele din Pitești și București. În paralel, a început cariera universitară, predând timp de trei decenii la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale, precum și la instituții militare de învățământ superior. A predat drept civil, comercial, constituțional și internațional public, dar și istoria dreptului românesc.

În 1919 a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar în 1920 membru titular. A publicat peste 200 de studii și lucrări, multe dedicate dreptului românesc vechi, precum „Izvoarele Codului Calimach”, „Pravilistul Flechtenmacher” sau „Romanitatea dreptului nostru”. În 1922 a susținut discursul de recepție „Cultura juridică românească în ultimul secol”.

Reales de zece ori vicepreședinte al Academiei, a fost ales președinte în 1946, funcție din care a fost îndepărtat în 1948, odată cu reorganizarea instituției în „Academia R.P.R.”. Totuși, a continuat să coordoneze cercetări privind vechiul drept românesc, publicând lucrări fundamentale.

În magistratură, punctul culminant al carierei a fost alegerea sa ca Prim-Președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție (1938). A fost înlăturat în 1940 prin decretul mareșalului Ion Antonescu, iar după război a refuzat să revină în funcție, deși i s-a propus.

Andrei Rădulescu a încetat din viață la 30 septembrie 1959, la București, și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu.

Opera sa vastă, interdisciplinară, a avut un impact decisiv asupra cercetării istoriei dreptului în România. Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române îi poartă astăzi numele.

Decorații

• Semnul Onorific „Răsplata Muncii pentru 25 ani în Serviciul Statului” (1941).

Lucrări reprezentative

• Studii de Drept civil (1914, 1920)
• Cultura juridică românească în ultimul secol (1920)
• Izvoarele Codului Calimach (1927)
• Originalitatea dreptului românesc (1933)
• Regimul juridic al Bosforului și Dardanelelor (1940)
• Curtea Permanentă de Justiție Internațională (1946)
• Pagini din istoria dreptului românesc (1970, postum).