Andrei P. Silard, inginer român
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 30, 2026
Andrei P. Silard s-a născut pe 30 aprilie 1944, în Timișoara, și a decedat la 30 iunie 1993, în București. A fost un inginer român de prestigiu, ales membru corespondent al Academiei Române în anul morții sale.
A urmat Facultatea de Electronică la Institutul de Energetică din Moscova, unde a obținut diploma de inginer în 1967, iar în 1976 și-a susținut doctoratul la Institutul Politehnic din București.
Și-a început cariera profesională ca cercetător la Institutul de Cercetări Electronice din București (1967–1974), apoi a urcat în ierarhia universitară până la rangul de profesor plin în 1992, la Catedra de Dispozitive, Circuite și Aparate Electronice din cadrul Institutului Politehnic București.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Academia_Română#/media/Fișier:Logo_of_the_Romanian_Academy.png
Domeniile sale de interes științific au fost Dispozitivele Electronice, Fizica Semiconductorilor, Circuitele și Aparate Electronice și Optoelectronica, contribuind major la dezvoltarea acestor ramuri în România.
Silard a proiectat și realizat peste 20 de dispozitive electronice noi la întreprinderi românești precum IPRS Băneasa și Microelectronica, contribuind la dezvoltarea Tiristoarelor cu Blocare pe Poartă, Tranzistoarelor de Putere, Optotiristoarelor și Senzorilor Optici.
A formulat o teorie unitară a străpungerii dispozitivelor semiconductoare de putere, a introdus conceptul de interdigitare și a propus soluții inovatoare pentru celule solare și senzori optici pe bază de siliciu.
A fost distins cu Premiul „Traian Vuia” al Academiei Române în 1981, pentru contribuții în investigarea electrotermică a dispozitivelor semiconductoare, iar în 1993 a devenit membru corespondent al Academiei Române.
Din 1990 a fost și Fellow al IEEE, după ce anterior fusese membru (din 1975) și membru senior (din 1982), în semn de recunoaștere a contribuțiilor sale la dispozitivele de putere și fotonice pe siliciu.
A introdus în învățământul universitar trei cursuri noi bazate pe rezultatele proprii de cercetare: „Dispozitive Semiconductoare de Putere”, „Dispozitive Optoelectronice de Putere” și „Dispozitive Optoelectronice și de Putere”.
A coordonat numeroase lucrări de diplomă și teze de doctorat, contribuind astfel la formarea unei școli românești de prestigiu în domeniul dispozitivelor de putere și al optoelectronicii.
A avut și o solidă formație umanistă: a absolvit Facultatea de Istorie a Universității București în 1976 și a publicat peste 20 de lucrări în istorie, filozofia istoriei și relația dintre știință și societate.
A predat și cursuri precum „Filozofia Istoriei” și „Istorie Contemporană” în cadrul Institutului Politehnic București, la Departamentul de Engleză al Științelor Inginerești.
Opera sa științifică este vastă: 67 de articole publicate în reviste internaționale de prestigiu, peste 50 în reviste românești, 38 de comunicări internaționale, 50 de comunicări naționale, 6 brevete, 11 lucrări invitate și 4 expuneri la universități din străinătate.
A publicat 4 cărți științifice care sintetizează activitatea sa, rămânând una dintre cele mai respectate figuri ale ingineriei electronice românești, cu impact recunoscut la nivel internațional.
Jurnal FM 