Ana Novac, scriitoare română de origine evreiască

Ana Novac (născută Zimra Harsányi, 21 iunie 1929, Dej, județul Someș – d. 31 martie 2010, Paris) a fost o scriitoare română de origine evreiască, supraviețuitoare a Holocaustului. Stabilită ulterior în Franța, s-a remarcat ca dramaturg, eseistă și autoare a unui jurnal unic scris în lagăr.

Născută în orașul Dej, în Transilvania, Ana Novac a fost botezată Zimra Harsányi. După Dictatul de la Viena din 1940, la doar 11 ani, a devenit cetățeană maghiară. Trei ani mai târziu, la vârsta de 14 ani, a fost deportată împreună cu familia în lagărele naziste de concentrare de la Auschwitz și Płaszów. Părinții și fratele ei nu au supraviețuit.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ana_Novac#/media/Fișier:Ana_Novac.jpg

După eliberare, s-a întors în România și și-a redobândit cetățenia română. În această perioadă a completat jurnalul pe care îl începuse la 11 ani, înainte de deportare, și pe care îl continuase clandestin chiar și în lagăr. Relatările sale evocă cu intensitate drumul spre Auschwitz și viața în infernul concentraționar.

Ulterior, a adoptat pseudonimul Ana Novac la sugestia scriitorului Petru Dumitriu. În anii ’50, s-a impus ca dramaturg, scriind în spiritul realismului socialist, și a beneficiat de sprijinul unor nume importante ale literaturii române precum Camil Petrescu, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi și Paul Schuster, acesta din urmă devenindu-i soț pentru o scurtă perioadă.

Piesele ei s-au bucurat de succes în lagărul socialist, în special în URSS și Ungaria. În 1955, a fost citată drept exemplu de scriitor progresist în campaniile propagandistice ale Partidului Muncitoresc Român. Totuși, în contextul înăspririi regimului post-stalinist din România, piesa Ce fel de om ești tu?, pusă în scenă în stagiunea 1957–1958, a fost considerată „deviaționistă”, ceea ce a dus la excluderea sa din partid și din Uniunea Scriitorilor, cu consecințe grave asupra carierei și vieții ei sociale.

În 1965 a emigrat în Ungaria, unde s-a căsătorit cu un activist de partid, apoi s-a stabilit temporar în Berlinul de Vest, unde l-a cunoscut pe Günter Grass. În 1968 s-a mutat definitiv la Paris, în contextul revoltelor studențești din mai, integrându-se rapid în cercurile intelectuale. A frecventat celebrul Café de Flore, unde i-a întâlnit pe Jean-Paul Sartre, Simone de Beauvoir, Eugène Ionesco, Jean Pârvulesco și Monica Lovinescu.

Ana Novac a fost o scriitoare cu un stil acid, direct și lucid, marcat de experiențele traumatice ale Holocaustului. Este cunoscută mai ales pentru jurnalul său, Les beaux jours de ma jeunesse (Cele mai frumoase zile ale tinereții mele), considerat un document unic – singurul jurnal cunoscut scris efectiv în lagăr.

Adesea comparată cu Anne Frank, Ana Novac a fost supranumită „Anne Frank a României”. Diferența esențială constă în faptul că jurnalul ei a fost redactat în interiorul lagărelor și continuat după eliberare, cu o luciditate și o ironie amară greu de suportat uneori. Scrierea ei pune accentul pe absurdul, cruzimea și degradarea umană din lagăre, fără a exclude reflecțiile asupra condiției umane și ambiguității dintre victime și călăi.

Les beaux jours de ma jeunesse – ediții internaționale

Jurnalul Anei Novac a cunoscut numeroase traduceri:

• 1966 – A téboly hétköznapjai, în limba maghiară (limba în care a fost redactat inițial)
• 1967 – Die schönen Tage meiner Jugend, germană (reeditare în 2009)
• 1968 – Les beaux jours de ma jeunesse, în limba franceză (auto-traducere)
• 1970 – I giorni della mia giovinezza, italiană; De mooie dagen van mijn jeugd, neerlandeză (reeditare în 2010)
• 1997 – The Beautiful Days of My Youth, engleză (SUA)
• 2004 – Cele mai frumoase zile ale tinereții mele, română, Editura Dacia, traducere de Anca-Domnica Ilea.

Alte scrieri

• Match à la Une
• Le maître de Trésor (2002)
• Les noces de Varenka (1996)
• Comme un pays qui ne figure pas sur la carte (1992)
• Un lit dans l’hexagone
• Si j’étais un bébé-phoque, ou les souvenirs d’un zombie
• Le complexe de la soupe
• Cap sur la Lune
• Les accidents de l’âme.

Piese de teatru

• La Porte (1985)
• Le grabat (1988)
• Nocturne (1984)
• Un nu déconcertant (1970).