Ana Brâncoveanu, Contesă de Noailles, poetă și publicistă franceză de origine română

Ana Brâncoveanu, Contesă de Noailles (n. 15 noiembrie 1876, Paris – d. 30 aprilie 1933, Paris) a fost o poetă și publicistă franceză de origine română, cunoscută pentru contribuțiile sale remarcabile la literatura franceză.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ana,contes%C4%83_de_Noailles#/media/Fi%C8%99ier:Laszlo-_Anna_de_Noailles.jpg

Fiica lui Grigore Brâncoveanu și a Ralucăi Musuruș, Ana Brâncoveanu era descendentă, pe linie paternă, dintr-o veche familie boierească românească. De timpuriu, a primit o educație aleasă, specifică rangului său, și a fost expusă literaturii franceze. La doar 13 ani, și-a publicat primele poezii, reunite în ciclul Litanies (Litanii, 1889), în Revue de Paris. În anii ce au urmat, Ana a publicat volume de poezie precum Le cœur innombrable (Inimi fără de număr, 1901) și L’Ombre des Jours (Umbra zilelor, 1902). De asemenea, a încercat proza, publicând La nouvelle Esperance (Noua speranță, 1903) și Le Visage émerveillé (1904), un volum controversat la acea vreme, urmat de La domination (Dominația, 1905). Deși aceste lucrări epice au fost primite cu oarecare rezerve de critici, Ana Brâncoveanu a continuat să inoveze în domeniul literar.

După o perioadă de absență din spațiul publicistic, revine la poezie cu volumul Les Éblouissements (Străluminările, 1907), elogiat de Marcel Proust. Își întreține sănătatea călătorind în Italia, Spania și Portugalia, iar impresiile din aceste peregrinări au inspirat volumul Les Vivants et les Morts (Vii și morții, 1913), pentru care a primit premiul „Archon-Desperouses” din partea Academiei Franceze, fiind aclamată de critici. Revista Times a numit-o „cea mai mare poetă a Franței și Europei secolului al XX-lea”.

În anii următori, Ana Brâncoveanu și-a dedicat o mare parte a timpului activităților de salon, fiind gazda unor personalități ilustre precum André Gide, Paul Valéry, Jean Cocteau și Colette. În 1921, devine membru al Academiei Regale de Limbă și Literatură a Belgiei, iar patru ani mai târziu, în 1925, este primită în Academia Română, recunoaștere a valorii operei sale. Nicolae Iorga, remarcându-i contribuțiile, spunea că este preferabilă „cine aduce genial acordurile misterioase ale sufletului … într-una dintre cele mai mari literaturi ale lumii”.

Căsătoria sa din 1897 cu Mathieu de Noailles i-a adus titlul de contesă și o mai mare apropiere de aristocrația franceză, precum și de mediile artistice și literare pariziene. De altfel, prietenia sa cu Marcel Proust și corespondențele cu Maurice Barrès i-au consolidat reputația de publicistă. Chipul ei a fost imortalizat de artiști celebri, printre care Antonio de la Gandara și Kees van Dongen.

Cartea sa cu tentă autobiografică, Cartea vieții mele (1932), reflectă o notă ușor pesimistă și aduce în prim-plan teme precum introspecția și dragostea de natură. În ciuda faptului că a vizitat România o singură dată, multe dintre operele sale includ teme balcanice și orientale. La funeraliile sale au participat peste 10.000 de oameni, un omagiu impresionant adus personalității și operei sale.

Bibliografie

Marcu, George (coord.), Dicționarul personalităților feminine din România, Editura Meronia, București, 2009.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Ana_Br%C3%A2ncoveanu,_contes%C4%83_de_Noailles