Alexandru Tzigara-Samurcaș, istoric de artă, etnograf, muzeolog și jurnalist cultural român

Alexandru Tzigara-Samurcaș, născut pe 23 martie/4 aprilie 1872 în București, în suburbia Batiște, și decedat pe 1 aprilie 1952 la Spitalul Filantropia din cauza unei embolii, a fost o personalitate complexă și o figură marcantă a culturii românești timp de mai multe decenii. Pe linie maternă, Tzigara-Samurcaș provenea dintr-o familie boierească de origine din Constantinopol, cunoscută pentru comerțul cu blănuri de samur („samurcaș” în turcă însemnând „sprânceană din blană de samur”).

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Tzigara-Samurcaș#/media/Fișier:Alexandru_Tzigara-Samurcas.jpg

Din partea tatălui, Tzigara-Samurcaș avea rădăcini albaneze. La vârsta de 8 ani, în 1880, a fost introdus de unchiul său, Ion Samurcaș, la Pensionul Schwitz, una dintre cele mai prestigioase școli ale vremii, unde a avut o experiență neplăcută, descrisă în capitolul „Închisoarea de la Pension” din primul său volum de memorii. Ulterior, a continuat studiile la Gimnaziul „Mihai Bravul” și Liceul „Matei Basarab” din București, obținând un certificat de absolvire cu note bune. După liceu, a urmat studii universitare la Facultatea de Litere și Filozofie din București, la Secțiunea de Istorie. Încă din timpul studiilor, G. Tocilescu, profesorul său de Istorie Antică, l-a angajat ca „custode preparator” la Muzeul Național de Antichități (1892-1896). Cu sprijinul lui Al. Odobescu, a obținut o bursă pentru specializare în muzeografie în străinătate și a studiat la München și Berlin. În 1896, și-a susținut doctoratul la München cu lucrarea „Simon Vouet, pictorul lui Ludovic al XIII-lea”, obținând titlul de doctor în filosofie, specialitatea istoria artei.

A continuat să studieze și să lucreze în Germania, la Direcția generală a muzeelor regale din Berlin, și a efectuat vizite de studii în Franța, Germania și Italia. La întoarcerea în țară, după ce a demisionat de la Muzeul Național de Antichități din cauza unui conflict cu Grigore Tocilescu, a continuat să-și aprofundeze studiile în Franța și Germania, concentrându-se pe muzeografie. A lucrat la Fundația Universitară „Carol I” din București și a predat cursuri de estetică și istoria artei la Școala de Arte Frumoase. A scris numeroase articole și lucrări, printre care „Redeşteptarea artei naţionale” (1901) și „Suntem vrednici de un muzeu naţional” (1908), și a publicat lucrări importante precum „Discuțiuni în jurul arheologiei” (1910), „Arta publică” (1906) și „Rumänische Volkskunst” (1911).

În 1906, a fost numit director al Muzeului de etnografie și artă națională, pe care l-a și fondat. De asemenea, a fost implicat în organizarea Secției românești la Expoziția internațională de artă populară de la Berlin în 1909, prima participare internațională a artei populare românești. În 1911, a fost numit profesor de istoria artei la Universitatea din București și a continuat să susțină expoziții și conferințe internaționale. A fost decorat în 1912 cu medalia „Bene Merenti” a Regatului României pentru merite în cultură.

În timpul Primului Război Mondial, Tzigara-Samurcaș a fost reprezentant al Casei Regale și administrator al Domeniilor Coroanei, iar în timpul ocupației germane a fost prefect de poliție al Capitalei. După război, a fost acuzat de colaborare cu germanii. În perioada interbelică, a continuat să publice în „Convorbiri literare” și să organizeze expoziții internaționale de artă populară. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a continuat activitatea științifică, dar, din cauza regimului politic postbelic, a fost înlăturat de la conducerea muzeului pe care l-a fondat și a fost marginalizat.

A murit pe 1 aprilie 1952, din cauza unei embolii, și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu. Deși Tzigara-Samurcaș a avut o carieră remarcabilă și a contribuit semnificativ la dezvoltarea muzeologiei și a artei populare românești, nu s-au păstrat monumente în onoarea sa. În prezent, la Muzeul Țăranului Român din București există doar o placă de marmură care îi aminteste de contribuțiile sale.

Sursa: https://muzeu.unibuc.ro/ro/bellu-alexandru-tzigara-samurcas/