Alexandru Roșca, psiholog, membru al Academiei Române

Alexandru Roșca (n. 23 august 1906, Călata, județul Cluj – d. 17 februarie 1996, Cluj) a fost un psiholog român de renume, considerat unul dintre fondatorii școlii clujene de psihologie și membru titular al Academiei Române. A fost acuzat că și-ar fi trădat colegii, inclusiv pe Nicolae Mărgineanu, pentru a câștiga favoruri în regimul comunist, fapt pentru care a primit titlul de „Om de știință emerit al Republicii Socialiste România”.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Ro%C8%99ca#/media/Fi%C8%99ier:Ro%C5%9Fca.png
A studiat la Universitatea din Cluj, obținând doctoratul în filosofie în 1930, cu o teză despre dimensiunile inteligenței și ale debilității mentale. Începând cu 1926, a parcurs toate gradele didactice, ajungând profesor în 1947 și șef al Catedrei de Psihologie a Facultății de Filosofie a Universității din Cluj, funcție pe care a deținut-o între 1946 și 1976. Între 1965 și 1971, a fost director al Institutului de Psihologie din București.

Roșca a fost activ în cercetare, având o preocupare constantă pentru aspectele multidimensionale ale gândirii, creativitatea și dezvoltarea aptitudinilor științifice. A promovat utilizarea metodei experimentale în psihologie, subliniind importanța acesteia în studiul fenomenelor psihice, precum și necesitatea combinării acesteia cu metoda statistică.

Lucrări

• Debilitatea mintală. Aspectul psihologic, pedagogic și social al copiilor debili mintali (1931)
• Psihopatologia deviaților mintali. Diagnoză, triare și reeducare. Organizarea clinicilor psihologice, institutelor de educație corectivă și închisorilor (1931)
• Delincventul minor (1932)
• Adaptarea socială (1938)
• Psihologia intereselor (1938)
• Valoarea autoevaluării (1940)
• Copiii superior dotați (1941)
• Selecția valorilor (1943)
• Motivele acțiunilor umane (1943)
• Tehnica psihologiei experimentale și practice (1947)
• Studii de psihologie pedagogică (1958)
• Probleme de defectologie (1959, 1963)
• Tratat de psihologie experimentală (1963)
• Psihologia generală (1966)
• Creativitate, modele, programare (1967)
• Psihologia muncii industriale (1967)
• Determinismul psihologic (1971)
• Metodologie și tehnici experimentale în psihologie (1971)
• Elaborarea și testarea ipotezelor în psihologie (1971)
• Aptitudinile (1972)
• Psihologie generală (1976)
• Sinteze de psihologie generală (4 vol., 1980–1987)
• Creativitatea generală specifică (1981)

Distincții și recunoaștere
A primit titlul de „Om de știință emerit al Republicii Socialiste România” pe 26 iunie 1969, în semn de apreciere pentru activitatea sa didactică și contribuțiile la dezvoltarea educației și culturii din România. A fost membru al Comitetului director al Asociației Internaționale de Psihologie Aplicată (1968–1978) și a deținut funcții importante în cadrul altor organizații de psihologie, inclusiv Asociația Psihologilor din România, unde a fost vicepreședinte între 1964 și 1965 și președinte între 1966 și 1990. De asemenea, a fost vicepreședinte al Biroului Asociației de Psihologie Științifică de limbă franceză și membru asociat al Societății de Psihologie din Franța.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Ro%C8%99ca