Alexandru Leca Morariu, filolog, lingvist, istoric şi critic literar, etnolog și folclorist, scriitor, publicist, profesor universitar român

Alexandru (Leca) Morariu (13/25 iulie 1888, Pătrăuți, județul Suceava – 15 decembrie 1963, Râmnicu Vâlcea) a fost un scriitor, publicist, folclorist, profesor universitar și istoric literar originar din Bucovina.

Leca Morariu s-a născut în satul Pătrăuți, într-o familie de intelectuali bucovineni. Tatăl său, preotul Constantin Morariu, a fost un scriitor naționalist activ, fiind implicat în „Procesul Arboroasei” din 1878, care a vizat studenții de teologie din Cernăuți.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Leca_Morariu#/media/Fișier:Mormântul_lui_Alexandru_Leca_Morariu.jpg

A urmat studii la Facultatea de Litere și Filozofie din Cernăuți între 1908 și 1912 și, în 1921, și-a obținut doctoratul în filologie la Universitatea din Cluj, cu teza „Morfologia verbului predicativ român”, sub îndrumarea lui Sextil Pușcariu.

După absolvirea facultății, a început să predea la Liceul „Principele Carol” din Gura Humorului, ca profesor suplinitor de latină și română (1913-1914). În timpul Primului Război Mondial, a fost mobilizat între 1 august 1914 și 31 octombrie 1918.

Între 1922 și 1940, a fost profesor la Catedra de literatură modernă și folclor a Universității din Cernăuți, ocupând și funcția de decan al Facultății de Litere și Filozofie între 1936 și 1938. În această perioadă, a fost activ în viața culturală, fiind președinte al Societății „Armonia” și director al Teatrului Național din Cernăuți (1933-1935).

Leca Morariu a avut o activitate culturală remarcabilă la Cernăuți. A fondat și condus mai multe reviste importante, printre care „Făt-Frumos” (1926-1944), „Buletinul Mihai Eminescu” (1930-1944) și „Fond și Formă” (1938, 1944). A fost secretar de redacție la „Junimea literară” (1923-1927) și colaborator al gazetei „Glasul Bucovinei”. De asemenea, a colectat și publicat povești, poezii și cimilituri populare, promovând folcloristica ca disciplină autonomă. A susținut numeroase conferințe pe teme precum folcloristica, Mihai Eminescu, Ion Creangă și familia Porumbescu.

În paralel cu activitatea didactică, a studiat violoncelul la Conservatorul de Muzică din Cernăuți, fiind deja cadru universitar.

După ocuparea Bucovinei de Nord de către URSS în 1940, catedra sa a fost mutată temporar în Râmnicu Vâlcea, iar în 1944 a fost desființată. Leca Morariu, împreună cu soția sa, Octavia Lupu Morariu, a plecat din Cernăuți pe 21 martie 1944 și s-a stabilit în Râmnicu Vâlcea, unde a predat ca profesor de violoncel la Școala de Muzică și Arte Plastice, iar soția sa predase pianul. Împreună, au organizat prima orchestră semisimfonică din oraș.

Leca Morariu a murit în 1963 la Râmnicu Vâlcea, iar în 1967, soția sa s-a mutat la Suceava. Rămășițele pământești ale lui Leca Morariu au fost reînhumate în Cimitirul Pacea din Suceava. În memoria sa, a fost înființată Fundația Culturală „Leca Morariu”, iar o stradă din Suceava îi poartă numele.

Opera

Cărți

• Drumuri moldovene, pe urmele lui Creangă (Ed. Junimea Literară, 1925)
• De la noi (1915; reeditată de mai multe ori) – culegere de povești populare
• Iraclie și Ciprian Porumbescu (Ed. Muzicală, 1986)
• Viața: din carnetul unui român, prizonier în uniforma împăratului (Ed. Alfa, Iași, 2001)
• Eminescu. Note pentru o monografie (Ed. Timpul, Iași, 2001)
• Pe urmele lui Creangă și drumuri oltene (Ed. Timpul, Iași, 2004)
• Ion Creangă. Studii și note critice (Ed. Princeps Edit, Iași, 2008)

Reviste

• Făt-Frumos – revistă de literatură și folclor (1926-1944)
• Buletinul Mihai Eminescu (1930-1944)
• Fond și formă – critică generală și specială, specificul și pitorescul limbii (1938, 1944).