Alexandru cel Bun, domnul Moldovei

Alexandru cel Bun (n. 1375 – d. 1 ianuarie 1432, Suceava, Moldova) a fost domnul Moldovei între 29 iunie 1400 și 1 ianuarie 1432, a fost fiul lui Roman I Mușat și a avut una dintre cele mai îndelungate și prospere domnii din istoria țării. Recunoscut pentru echilibrul său politic și organizarea administrativă, Alexandru a fost un promotor al stabilității interne și al relațiilor diplomatice eficiente.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_cel_Bun#/media/Fi%C8%99ier:AlexandruCelBun-Neamt.JPG

Născut din căsătoria lui Roman I cu Anastasia, din familia Koriatovici a dinastiei lituane Gedymin, Alexandru cel Bun provenea dintr-o familie numeroasă, având trei frați din prima căsătorie a tatălui său: Ștefan I, Mihail și Iuga. Este primul domnitor moldovean care poartă un nume grecesc, Alexandru, și a fost numit „cel Bun” postum, o denumire ce apare în Letopisețul lui Grigore Ureche din secolul al XVII-lea.

Alexandru a împărțit domnia cu fratele său Bogdan în primii ani, dar mai târziu și-a asociat fiul, Iliaș, între 1414 și 1431. A avut patru soții – Margareta, Ana (Neacșa), Ringala (vărul Vladislav Jagello) și Marena – iar dintre fiii săi s-au remarcat Iliaș, Ștefan al II-lea, Petru al II-lea și Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare. Alexandru cel Bun a fost înmormântat la mănăstirea Bistrița după moartea sa din 1432.

Alexandru a întreținut relații echilibrate între Polonia și Ungaria, încheind în 1402 un tratat de vasalitate cu regele Poloniei, Vladislav Jagello, reînnoit în 1404, 1407 și 1411. Scopul acestui tratat era apărarea Moldovei de pretențiile regelui maghiar Sigismund de Luxemburg, care dorea să controleze Chilia.

În 1412, tratatul de la Lublau prevedea împărțirea Moldovei între Polonia și Ungaria, dar Alexandru a reușit să-l împiedice prin respectarea obligațiilor asumate și prin exploatarea divergențelor dintre cele două puteri. Moldova a contribuit militar la bătăliile de la Grünwald (1410) și Marienburg (1422), sprijinind armata poloneză împotriva cavalerilor teutoni.

Primul atac otoman asupra Moldovei, din 1420, a vizat Chilia și Cetatea Albă, dar Alexandru a reușit să le apere cu succes. În ultimii ani de domnie, s-a apropiat de Sigismund de Luxemburg, dar a sprijinit și mișcările lituaniene conduse de Swidrigaillo, fratele lui Vladislav Jagello.

În plan intern, Alexandru cel Bun a consolidat biserica și administrația. În 1401, a obținut recunoașterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia din Constantinopol, punând capăt conflictului început de Petru Mușat. A adus moaștele Sfântului Ioan de la Cetatea Albă la Suceava și a înființat Episcopiile Romanului și Rădăuților.

El a introdus și dregătoriile logofătului, vornicului, spătarului și vistiernicului, stabilind atribuțiile acestora conform progresului social și economic al țării. În domeniul economic, Alexandru a reglementat relațiile comerciale cu Polonia, oferind privilegii vamale negustorilor din Lvov în 1408, și cu Transilvania, deși detaliile acestora sunt mai puțin cunoscute.

Domnia lui Alexandru cel Bun a fost una de stabilitate și progres, care a pus bazele unei Moldove mai organizate și mai puternice, fiind considerată o epocă de aur în istoria medievală a țării.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Alexandru_cel_Bun