Alexandru Traian Țion, poet, pictor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj

Poet și pictor al Clujului, Al. T. Țion (n. 10 aprilie 1922 – d. 17 septembrie 1982), membru al Cercului literar de la Cluj-Sibiu, coleg de generație și spirit cu I. D. Sîrbu, Ștefan Augustin Doinaș, Ita Ungur și Nicolae Balotă, elev al lui Lucian Blaga, este astăzi aproape uitat. Pe nedrept. Discret și retras în timpul vieții, cu o prezență publică minimă, creația sa a rămas în umbră, deși a fost remarcat postum de Victor Felea, care îl descria drept „un timid și un marginal, victima unei modestii paralizante”.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/feather-ink-pen-poetry-poetic-3819497/

Sursa foto: http://www.uniuneascriitorilor-filialacluj.ro/detalii_membrii_848_TION-Alexandru-Traian.html

A debutat editorial târziu, în 1968, cu volumul „Restituiri”, deși își publicase primele texte încă din 1945, în revista Vremea. Cartea a fost urmată, în 1974, de volumul „Ierburi și raze”, care îi poartă pe copertă autoportretul – un gest rar de expunere, de o îndrăzneală „adăpostită” în spatele ochelarilor, dar și o replică vizuală la tăcerea cultivată a vieții sale literare.

Poet cu evidente influențe blagiene, dar și cu note proprii de melancolie rafinată, Țion a reușit să creeze o poezie a interiorității, în care lumina apare doar în fâșii risipite, fragmentare, mereu tensionate de o tăcere adâncă. Pictura sa, la rândul ei, exprimă o lume în culori domoale, o intimitate a formelor și o tristețe controlată, filtrată prin sensibilitatea unui spirit atașat de ritualul cotidian al orașului.

În pictura lui Al. T. Țion se păstrează un echilibru între evocare și resemnare. Lucrările sale surprind Clujul ritualic, Dobrogea luminoasă sau Transilvania smaraldică, într-un limbaj cromatic subtil. Amintim aici Peisaj din Lancrăm – o lucrare diafană, calmă, care trădează o delicatețe a observației – și Serbare câmpenească la Hoia, aparținând unei faze cubiste în care verdele, portocaliul și movul intens animă compoziția.

Ultima sa lucrare cunoscută, o acuarelă realizată în iulie 1982, pare a fi fost și una dintre ultimele sale tresăriri artistice. A murit în septembrie același an. Tonurile tabloului – cafeniu luminos, gri perlat, verde vegetal – sunt încărcate de o melancolie caldă, un crepuscul al vieții și al artei.

Al. T. Țion a fost apropiat de Victor Felea, cu care împărțea nu doar prietenia, ci și o viziune poetică a lumii. Îi regăsim, alături de Blaga, Daicoviciu, D. D. Roșca, în vechiul Cluj, în apartamentul din strada 30 Decembrie (astăzi, Memorandumului), deasupra celebrei Cofetării verzi – locuri unde cultura se împletea cu firescul, iar tăcerea se transforma în artă.

Felea avea să-l urmeze pe prietenul său în 1993, în „o zi ploioasă și confuză”, cum notează evocator autorul acestui text, Dumitru Cerna.

Poezia și pictura sa, marcate de confesiune, reverie și un lirism temperat, compun un univers artistic aparte, în care iluzia se transformă în speranță. Un album cu lucrările sale plastice și o ediție completă a poeziei, inclusiv ineditele, ar putea readuce în conștiința culturală un autor de o autenticitate rară, care a ales, toată viața, discreția în locul stridenței, profunzimea în locul spectacolului.

„Despre stejar, ca despre o nădejde” – așa scria Țion, așa ar merita să fie recunoscut: ca un artist al nădejdii tăcute, al luminii filtrate, al clipei adânci.”

Sursa: http://www.uniuneascriitorilor-filialacluj.ro/detalii_membrii_848_TION-Alexandru-Traian.html