Adrian Enescu (n. 31 martie 1948, București – d. 19 august 2016), muzician și compozitor român
#Postat de Carmen Vintu on martie 31, 2021
Adrian Enescu (n. 31 martie 1948, București – d. 19 august 2016) a fost un muzician și compozitor român cunoscut în special pentru activitatea sa în domeniul muzicii de film (circa 65 de titluri).
A făcut studii muzicale la secția pian a Liceului de muzică nr. 2 din București.
Sursa foto: https://youtu.be/etQq7hXBde0
A absolvit Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu“ din București, (compoziție – Aurel Stroe, armonie – Alexandru Pașcanu), dar a studiat și cu Tiberiu Olah, Ștefan Niculescu, Anatol Vieru, Myriam Marbé. A fost audient al facultății de muzică electronică a Universității Stanford – California (1985/1986); Membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.
A compus muzică foarte diversă stilistic, de la muzica electro acustică la muzica simfonică și la jazz. Ca muzician, a fost printre primii artiști de muzică electronică din România, începând cu anii ’70.
Prima apariție pe disc este în 1975 (orchestrator jazz music). Semnează muzica/orchestrația și definește stilul grupului Stereo condus de Crina Mardare printr-un LP și un single. Semnează muzica/orchestrația și definește stilul cântăreței Loredana Groza prin albumele „Bună seara, iubite”, „Un buchet de trandafiri” și „Diva inamorata”. Colaborează cu Silvia Dumitrescu la albumul „Cred în tine”. Compune piese pentru Dida Drăgan – „Stau pe o margine de lună”, Angela Similea – „Ninsorile de flori”, „Azi”. Solicitat să colaboreze cu prestigioase institutii muzicale din lume (scrie muzică de balet pentru Liliana Cosi Company – Italia (1980, 1983, 1986, 1987, 2002), Art Center Canberra – Australia transpunând electronic musical-urile Camelot (stagiunea 1991-92) și Omul din La Mancha (1990-91), muzica pentru trupa de balet ART.DANCE.COMPANY – Canberra/Australia (1990-1991-1992). În Belgia și Olanda muzică de teatru: King Lear (1994), Uncle Vania (1995), Adrian Brower (1996). În Japonia: Iuliu Cezar(1995), Macbeth (1997), Titus Andronicus (2010 ). Este recunoscut ca unul dintre cei mai valoroși compozitori de muzică de teatru și film, colaborând, în teatru, cu Alexandru Darie, sau în film fie cu Mircea Veroiu, Dan Pița și alții.
Repertoriu: DOMINO concert pt. percuție și orchestră; TABU concert pt. vibrafon și orchestră; SOLO pt. vibrafon și orchestră; CINEMATIC muzică pt. 15 instrumente; Călătoria lui Orpheu opera (variațiuni pe teme de Christoph Willibald Gluck); LABIRINT muzica pt. opt clarinete; BREAKFAST și REVERSIBIL pt. violă solo; IREVERSIBIL , ADORAMUS, ATMOSFERIC, 10DER pt. flaut și ansamblu electronic; 9 VARIAȚIUNI pe o temă de Maurice Ravel pt. flaut și pian; GRAFFITI muzică pt. cor și pian; Muzică pt. orchestră de jazz – Big Band; Concert pt. două marimbe și 11 suflători re-vision după concertul pt. pian în fa minor de Johann Sebastian Bach; Patetica re-vision după Ludwig van Beethoven; SONATA pt. 11 suflători; Proiectul Bach în ShowBiz pentru Marimba/Vibrafon/Drum set/Solo violin / Solo cello & ansamblu electronic.
Muzică de film
Aprox. 65 de titluri importante (www.imdb.com):
- Tănase Scatiu (1976)
- Profetul, aurul și ardelenii (1978)
- Doctorul Poenaru (1978)
- Artista, dolarii și ardelenii (1980)
- Pruncul, petrolul și ardelenii (1981)
- Semnul șarpelui (1982)
- Concurs (1982)
- Faleze de nisip (1983)
- Ringul (1984)
- Noi, cei din linia întâi (1986)
- Hanul dintre dealuri (1988)
- Mircea (1989)
- Coroana de foc (1990)
- 2013 Kyra Kiralina
- 2005 Femeia visurilor
- 2005 Second-Hand
- 2001 Struma (documentar)
- 1999 Love and Other Unspeakable Acts
- 1998 Die letzte Station
- 1996 Eu sunt Adam!
- 1994 Pepi si Fifi
- 1994 Somnul insulei
- 1994 Thalassa, Thalassa
- 1992 Domnisoara Christina
- 1992 Hotel de lux
- 1991 Unde la soare e frig
- 1989 Flori de gheata
- 1988 Rezerva la start
- 1987 François Villon – Poetul vagabond
- 1986 Batalia din umbra
- 1986 Umbrele soarelui
- 1985 Adela
- 1985 Ciuleandra
- 1985 Pas în doi
- 1985 Racolarea
- 1983 Dreptate în lanturi
- 1983 Sa mori ranit din dragoste de viata
- 1982 Asteptând un tren
- 1982 Sfîrsitul noptii
- 1979 Bietul Ioanide
- 1977 Urgia
- 1973 Întoarcerea lui Magellan
- 1973 Sapte zile
Discografie
- 1976: Basorelief (muzică pop simfonică)
- 1978-1982: orchestrator și compozitor pe mai multe discuri de jazz
- 1981: Funky Synthesizer – Vol. 1 (muzică electrojazz, electroacustică)
- 1983: Stereo Grup (muzică pop)
- 1984: Funky Synthesizer – Vol. 2 (muzică electronică)
- 1988: Cred în tine (muzică music)
- 1989: Doi navigatori (muzică music)
- 1988: Bună seara, iubite (muzică music)
- 1989: Un buchet de trandafiri (muzică music)
- 1999-2000: Arcadia Jingle Bank (Germania)
- 2000: Millennium Angel
- 2001: Diva (muzică pop)
- 2001: November Dreams (Axel Springer Company, Germany) (muzică electronică)
- 2001: Invisible Movies (EarthTone Sonic Images Records, SUA (muzică ambientală)
- 2002: Invisible Movies (Buddha Bar) (muzică ambientală)
- 2003: orchestrator Christmas Parade Disneyland (Franța)
- 2013: Bird in Space (muzică jazz) (A&A Records)
- 2014: Invisible Movies (muzică de film) (A&A Records & Fundația Muzza)
- 2014: Funky Synthtesiser 2.0 (muzică electronică) (A&A Records & Fundația Muzza)
- 2017: MyBach (muzică electronică, jazz, clasică) (A&A Records & Fundația Muzza)
Distincții
A obținut 20 de premii oferite de Uniunea Cineaștilor din România și 15 premii oferite de Uniunea Compozitorilor din România.
Medalia Meritul Cultural Clasa I oferită de Președinția României.
Premiul pentru întreaga activitate la Festivalul de Film TIFF 2013.
Premiul „George Enescu” oferit de Academia Română în 2014.
Bibliografie
- Daniela Caraman Fotea, „Merdianele cântecului”, Editura Muzicală, 1989 p. 121-122
- Daniela Caraman Fotea, Cristian Nicolau, „Dicționar Rock Pop Folk”, Editura Humanitas, 1999, p. 165
- Interviu Dilema Veche, Nr. 269 / 9-15 aprilie 2009
- Ziarul Metropolis http://www.ziarulmetropolis.ro/adrian-enescu-imi-doresc-sa-ma-compun-pe-mine-pana-la-ultima-picatura
- Adrian Enescu, compozitor: „N-am fost angajat niciodată!“, 4 octombrie 2014, Horia Ghibuțiu, Adevărul
- „Am vrut ca muzica mea să fie personaj“ – interviu cu Adrian ENESCU, Dilema Veche
- UPDATE Silviu Purcărete, Adrian Enescu și Simona Sora, printre premianții Academiei Române, 19 decembrie 2014, Agerpres.ro
- http://www.tvr.ro/compozitorul-adrian-enescu-invitatul-lui-catalin-stefanescu-la-garantat-100prc_8402.html#view
- http://www.muzicisifaze.com/interviu.php?id=28
- http://www.radioromaniacultural.ro/fara_radio_pot_sa_spun_ca_nici_nu_existam_adrian_enescu-22605
- http://www.ziarulmetropolis.ro/silviu-purcarete-si-adrian-enescu-premiati-de-academia-romana/
- https://soundcloud.com/dragos_rusu/interviu-adrian-enescu
- http://www.feeder.ro/2014/11/12/lansare-cd-adrian-enescu-funky-synthtesizer-2-0-carturesti/
- http://www.orange.ro/stiri/divertisment/silviu-purcarete-si-adrian-enescu-printre-laureatii-premiilor-academiei-romane-973271
- http://blog.eclecticfm.ro/adrian-enescu-prietenul-necunoscut/
- http://www.rokolectiv.ro/adrianenescu.html
- http://alifantis.ro/adrian-enescu/
- http://www.replicaradio.ro/adrian-enescu-basorelief.html
- http://www.bucuresteni.ro/despre/adrian_enescu_dedica_un_concert_pentru_zoli/
- http://media.unibuc.ro/stiri-din-universitate/compozitorul-adrian-enescu-la-cafeneaua-critica
- http://saskiul.blogspot.ro/2007/11/celalalt-enescu.html
- http://www.cooperativaurbana.ro/14-mai-lansare-invisible-movies-by-adrian-enescu/
- http://septymoldovan.blogspot.ro/2014/09/mozaic-adrian-enescu-fata-in-fata-cu.html
- Yasmin, Ducu, Neculai, Enescu, 18 decembrie 2014, Luminita Batali, Ziarul de Duminică
- http://agenda.liternet.ro/articol/16682/Comunicat-de-presa/Adrian-Enescu-Premiul-pentru-intreaga-cariera-la-TIFF-2013.html
- http://www.agerkult.ro/adrian-enescu-nimeni-nu-compune-pentru-sertar/
- http://www.electroblogro.com/2011/10/biografiidiscografii-adrian-enescu_31.html
- http://saskiul.blogspot.ro/2007/11/celalalt-enescu.html
Legături externe
Interviuri
- Interviu cu Adrian Enescu, Mihai Plamadeala, 18 mai 2009
- ADRIAN ENESCU – „Muzica și rugby-ul, iată marile mele pasiuni”, Iulian Ignat, Formula AS – anul 2015, numărul 1149.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă