Adrian Daminescu, cântăreț și compozitor român
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 2, 2021
Adrian-Constantin Daminescu, născut la 2 octombrie 1956, la Timișoara, este un cântăreț și compozitor român, recunoscut pentru vocea sa caldă, baritonală, cu ambitus de tenor. Provenind dintr-o familie de muzicieni – tatăl, Constantin Daminescu, a fost compozitor și dirijor, iar mama, Aznif-Elisabeta, născută Ekmekgian, soprană a scenei lirice timișorene – destinul său artistic a fost modelat de la o vârstă fragedă. La patru ani primește prima vioară, însă atracția sa se îndreaptă repede către pian, instrument studiat până la 12 ani, când descoperă violoncelul, pe care îl aprofundează.

Adrian Daminescu
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Adrian_Daminescu#/media/Fișier:Adrian_Daminescu.jpg
În perioada liceului, între 1975 și 1977, studiază canto cu profesoara Georgeta Stoleriu, la București, iar ulterior este admis la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, unde are profesori de marcă, precum Ion Stoian, Georgeta Stoleriu și Ion Pop. Cariera sa ia o turnură importantă în 1990, când se stabilește la Londra și se implică în evenimentele culturale și mediatice dedicate României post-revoluționare. Tot atunci se căsătorește cu Francis Suzane Wocker, fiica ducelui de Essex.
În străinătate compune muzică de film, printre care „Întoarcerea prințului dragon”, lăsând pentru o vreme în plan secund activitatea de solist. Creația acestei perioade reflectă stări de neliniște, transpuse în pasaje muzicale de mare intensitate.
Anul 2005 marchează o revenire importantă în viața sa personală și artistică. Reia activitatea scenică, participând la spectacole, emisiuni televizate și proiecte culturale. S-a remarcat și prin vocația pedagogică, pregătind copii talentați pe care îi sprijină să se afirme pe scenele muzicale, inclusiv prin emisiuni precum Atenție, se cântă!, realizată de Horia Moculescu.
În plan discografic, un reper important îl constituie albumul Best of (2008), care include piese devenite emblematice: România, Și m-am îndrăgostit de tine, Eu te voi iubi și Flori pentru voi.
Jurnal FM 