Accident rutier în localitatea Adâncata, cu două autoturisme implicate și șoferii acestora (foto)
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 5, 2024
Accident rutier în localitatea Adâncata, cu două autoturisme implicate și șoferii acestora – au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Un echipaj SMURD, care se întorcea de la un caz medical, a oprit la fața locului și a acordat primul ajutor medical răniților, până ce au sosit forțele trimise la misiune.

Echipajul SMURD a predat victimele colegilor de la Serviciul de Ambulanță Județean.

Cei doi răniți sunt conștienți și cooperanți, și vor fi transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.

Accident rutier în localitatea Adâncata, cu două autoturisme implicate și șoferii acestora


Circulația pe DN 2G a fost restricționată pe o perioadă scurtă de timp, pentru efectuarea cercetărilor de către polițiști.
Cauza accidentului este în curs de stabilire.
Pompierii militari reamintesc că respectarea regulilor de circulație este esențială pentru siguranța tuturor participanților la trafic.
Iată câteva sfaturi pentru a preveni accidentele rutiere:
- Respectați limitele de viteză admise.
- Nu conduceți sub influența alcoolului sau a drogurilor.
- Nu folosiți telefonul mobil în timp ce conduceți.
- Asigurați-vă că vehiculul dumneavoastră este în stare bună de funcționare.
- Fii atent la ceilalți participanți la trafic.
- Conduceți responsabil și ajungeți la destinație în siguranță!
Sursa: Inspectoratul pentru Situații de Urgența „Bucovina” al județului Suceava, Mr. Alin Găleată
Jurnal FM 