Secţie de vot pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova, deschisă în incinta Universităţii Suceava
#Postat de Liliana Mihaila on iunie 22, 2021
Cetățenii Republicii Moldova aflați pe teritoriul României vor putea vota la alegerile parlamentare din 11 iulie și în municipiul Suceava. La fel ca în anii trecuţi, unica secție de votare din județ va fi amenajată în incinta Universității „Ștefan cel Mare”. Informația a fost făcută publică astăzi, 22 iunie, după întrevederea dintre prefectul Iulian Cimpoeșu și consulul general al Republicii Moldova la Iași, Alexei Țurcan.

Prefectul Județului Suceava Iulian Cimpoeșu și Consulul General al Republicii Moldova la Iași, Alexei Țurcan
La alegerile parlamentare din Republica Moldova sunt așteptați aproape 3,3 milioane de cetățeni moldoveni, care vor putea vota cele 19 formațiuni politice admise la scrutin. Miza scrutinului este formarea unei noi majorități legislative dincolo de Prut. Partidul Acțiune și Solidaritate, al președintelui Maia Sandu, este favoritul sondajelor de opinie, urmat de blocul socialiștilor, care se declară împotriva României și a Uniunii Europene, privilegiind în schimb relația cu Rusia.
De menționat că peste 100.000 de cetățeni ai Republicii Moldova s-au înregistrat pentru a vota în străinătate, ceea ce constituie un record absolut pentru țara vecină. Dintre aceștia, 6.669 cetățeni moldoveni au declarat că vor să voteze în România: 290 în municipiul Suceava și câte o persoană la Fălticeni, Vatra Dornei, comuna Frumosu și comuna Frătăuții Noi.

Jurnal FM 