Peste 100 de autocamioane din Suceava participă la protestul transportatorilor. Oamenii sunt nemulţumiţi de impozitarea retroactivă a diurnelor
#Postat de Liliana Mihaila on iunie 18, 2021
Vineri, 18 iunie, în jurul orei 11, peste 100 de transportatori din județul Suceava au declanșat o acţiune de protest, nemulțumiți de faptul că statul român impozitează retroactiv diurnele. Transportatorii suceveni consideră că această măsură este un abuz, acuzând Fiscul că a demarat ample controale în urma cărora a fost reîncadrată diurna șoferilor ca venit salarial. La acţiune participă reprezentanți ai Federației Operatorilor Români de Transport și Asociației Transportatorilor de Mărfuri Bucovina. Protestul a început pe șoseaua de centură a Sucevei, în zona parcării din apropierea viitorului sediu al Casei Corpului Didactic şi a continuat spre Vama Siret.
De altfel, încă de joi se anunţase că transportatorii de marfă din mai multe centre economice ale României vor circula, vineri, cu viteză redusă pe cele mai importante artere de trafic din ţară, aceasta fiind o formă de protest faţă de ceea ce ei numesc „hărţuirea” autorităţilor fiscale. Măsura vine după ce autorităţile de control fiscale au decis reîncadrarea diurnelor acordate şoferilor ca venituri de natură salarială şi impozitarea acestora cu impozit pe venit şi contribuţii sociale.
„După ce a fost lăsată pe cont propriu de ani de zile şi a dus greul economiei pe timpul pandemiei, industria transporturilor este hărţuită de autorităţile de control fiscale, care au decis reîncadrarea diurnelor acordate şoferilor ca venituri de natură salarială şi impozitarea acestora cu impozit pe venit şi contribuţii sociale. Controalele se efectuează, în cele mai multe cazuri, pe ultimii cinci ani, astfel că valoarea deciziilor de impunere rezultate se ridică la câteva milioane de euro la firmele cu parcuri în jur de 100 de camioane, depăşind cu mult cifra de afaceri pe 2-3 ani a acestor firme. Cu alte cuvinte, vorbim de sume imense, pe care în majoritatea cazurilor firmele sancţionate nu au fonduri din care să le achite”, se arată într-un comunicat al asociaţiilor patronale din sector, citat de Agerpres.

Transportatorii de marfă sunt preocupaţi şi de intenţia actualului ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de a introduce vinieta pe kilometru, după principiul „poluatorul plăteşte”, promovată intens de Comisia Europeană de ani de zile, dar neintrodusă în practică de nicio ţară europeană. Acest lucru ar duce la creşterea taxelor de drum, care se vor reflecta în preţurile produselor la raft.
„În timp ce alte state est-europene caută soluţii să menţină competitivitatea propriilor companii de transport pe piaţa comunitară, competitivitate redusă prin reglementările protecţioniste impuse de vest-europeni prin Pachetul Mobilitate, care va intra în vigoare complet în februarie 2022, Guvernul României se gândeşte să penalizeze suplimentar firmele româneşti prin supraimpozitare şi suprataxare. Firmele de transport internaţional contribuie masiv la reducerea deficitului balanţei comerciale a României, care în 2020 a ajuns la peste 16 miliarde de euro. Astfel, pare de neînţeles hotărârea cu care instituţiile statului român acţionează în direcţia punerii pe butuci a unui segment economic care angajează aproape 400.000 de oameni direct şi indirect. Transportatorii români solicită Guvernului, aşadar, să fie consultaţi înainte de introducerea de noi reglementări care le vizează activitatea, aşa cum se cuvine unui sector economic care contribuie cu peste 7% la PIB-ul României”, se mai arată în comunicat.
Jurnal FM 