Current track

Title

Artist


Suceava: Controale în piețele agroalimentare, pentru verificarea nivelurilor de pesticide din legume și fructe

#Postat de on iunie 16, 2021

Până pe 2 iulie, echipe mixte de la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, Unitatea Fitosanitară și Direcția Agricolă Suceava vor derula controale tematice în piețele agroalimentare din judeţ. Sunt vizaţi comerciaţii de legume şi fructe proaspete, autohtone sau provenite din import. Se vor lua probe pentru pesticide și erbicide, pentru determinarea nivelurilor maxime admise din fructe și legume sau de pe acestea. În acest fel se poate stabili dacă produsele respective întrunesc standardele de calitate și nu prezintă risc pentru consumatori.

Controlul din piețe, care se desfășoară în tot județul Suceava, vizează și alte aspecte: trasabilitatea legumelor și fructelor; producerea, depozitarea şi transportul acestora; existența certificatelor de producător şi a documentelor de însoțire a mărfurilor. Totodată, se va urmări ce măsuri declară producătorii că au luat pentru combaterea dăunătorilor, precum şi etichetarea corectă a produselor autohtone, respectiv din import.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *