Opt percheziții în judeţul Suceava, într-un dosar legat de mentenanța echipamentelor de protecție la incendii
#Postat de Liliana Mihaila on aprilie 15, 2021
Opt percheziţii au fost efectuate în această dimineaţă, 15 aprilie, în județul Suceava, într-un dosar de înșelăciune, evaziune fiscală, spălare de bani, complicitate la spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Cercetările vizează o firmă care activează în domeniul siguranței la incendii și care, începând cu 2019, ar fi avut acces la numeroase contracte cu instituții publice și private de interes național. Printre instituțiile care au avut contracte cu firma respectivă se numără și Aeroportul Ștefan cel Mare din Suceava, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, făcând joi dimineață (15 aprilie) percheziții şi la aeroportul din Salcea. De asemenea, alte șapte percheziții în acest caz au loc în județul Suceava. Mai mult, societatea comercială, prin administratorul său, nu ar fi declarat la stat în totalitate veniturile realizate.

Conform anchetatorilor, deși firma respectivă ar fi fost obligată să asigure mentenanța echipamentelor de protecție, anume extinctoare sau hidranți, reprezentanții societății comerciale nu au făcut acest lucru în realitate, ba mai mult, ar fi înlocuit sigilii sau etichete de conformitate și valabilitate. Astfel, deși beneficiarii au achitat sume considerabile pentru serviciile de mentenanță a echipamentelor de protecție la incendii, au fost induși în eroare cu privire la calitatea și funcționalitatea acestora.
„Gradul de periculozitate al faptelor comise este foarte ridicat prin crearea unei stări de pericol cu privire la viața, sănătatea, și integritatea persoanelor, cât și cu privire la patrimoniul acestora”, se arată într-un comunicat transmis de Poliția Română.
Printre instituțiile publice care au avut contracte cu firma respectivă se numără mai multe sedii ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Spitalul Marie Curie din Capitală, Spitalul de Boli Cronice Sf. Luca, sediul TAROM, Spitalul Județean de Urgență Giurgiu, Spitalul Novaci, Spitalul de Urgență Roman, Spitalul Municipal Caracal, Spitalul Județean de Urgență Slatina, Aeroportul Ștefan cel Mare din Suceava, Spitalul Municipal Gherla, Sediile Regiei Autonome de Transport Brașov sau sediul Radet din Constanța, transmit surse judiciare pentru Main News.
„În această dimineaţă, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, efectuează 218 percheziții domiciliare, în București și în 28 de județe, la persoane bănuite de înșelăciune, evaziune fiscală, spălare a banilor, complicitate la spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Acțiunea se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș și are loc în București (40), Mureș (23), Arad (2), Alba (3), Argeș (7), Bacău (1), Brașov (8), Buzău (8), Bistrița-Năsăud (2), Călărași (2), Cluj (32), Constanța (8), Dâmbovița (4), Dolj (5), Hunedoara (3), Galați (1), Giurgiu (1), Iași (4), Ilfov (7), Maramureș (7), Mehedinți (3), Olt (13), Prahova (6), Satu-Mare (4), Sălaj (3), Suceava (8), Timiș (6) Teleorman (1) și Vâlcea (6)”, precizează comunicatul Poliţiei Române.


Jurnal FM 