Current track

Title

Artist


Ministrul Ciucă anunță „toleranță zero” după arestarea generalului Gherghe și scandalul de la DGIA

#Postat de on aprilie 2, 2021

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a declarat, joi, 1 aprilie, că are „toleranţă zero” faţă de persoanele din MApN care nu respectă legea, referindu-se la recentul caz al fostului director adjunct al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, Iulian Cristian Gherghe.

,,Din momentul în care directorul Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei a identificat această posibilă infracţiune, nu am tolerat absolut nimic, a fost o singură decizie – luaţi măsurile necesare, astfel încât să procedăm în conformitate”, a spus Ciucă, la TVR 1.

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă

Ministrul a adăugat că, în momentul în care acest lucru i s-a raportat, „decizia a fost direct la Parchet, motiv pentru care s-a făcut sesizarea la Parchetul Militar şi sunt în derulare procedurile în conformitate cu legea”.

,,Toleranţă absolut zero, cum toleranţă zero a fost şi faţă de ceea ce s-a întâmplat la Focşani”, a adăugat ministrul, referindu-se la situaţia de la Spitalul Militar din Focşani, unde au fost vaccinate, potrivit lui, 153 de persoane care nu erau incluse în etapa a doua de vaccinare, care era în vigoare la acel moment.

Fostul director adjunct al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, Iulian Cristian Gherghe, a fost arestat, sâmbătă, pentru 30 de zile, fiind acuzat de delapidare, fals material, fals intelectual şi uz de fals, precizează defenseromania.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *