În județul Neamț a fost construit un adăpost pentru victimele violenței domestice
#Postat de JurnalFM on martie 5, 2020
În județul Neamț a fost construit un adăpost pentru victimele violenței domestice
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ (DGASPC) Neamț a construit un adăpost pentru victimele violenței domestice. Este vorba despre o locuință protejată, unde victimele pot primi cazare, masă și consiliere psihologică. Aceasta a fost realizată în cadrul proiectului ”Venus – Împreună pentru o viaţă în siguranţă!”, derulat la nivel național și prin intermediul căruia s-au realizat 42 de astfel de locuințe.

,,Deschiderea acestor locuinţe în martie, o lună eminamente dedicată femeilor, este în fapt un semnal de alarmă pentru societate.
Mesajul este acela că femeile, înainte de toate, merită respect iar violenţele de orice fel împotriva lor sunt de neacceptat şi condamnabile. DGASPC Neamţ a oferit întotdeauna adăpost şi sprijin femeilor şi copiilor în dificultate. Acum, mai mult ca oricând, încurajăm femeile să ia atitudine, să se opună oricărei agresiuni asupra lor sau a copiilor şi să ceară ajutor. Trebuie să ştie că nu sunt singure iar noi le putem oferi sprijinul de care au nevoie”, transmite Cristina Păvăluţă, director DGASPC Neamţ.
Orice femeie care se află într-o situaţie de risc poate să sune la numărul de telefon 0800 500 333 (linie gratuită de urgenţă, disponibilă 24h/24h) şi va primi toate informaţiile cu privire la modul în care poate accesa aceste servicii, atât cele de consiliere cât şi cele de găzduire. De asemenea, poate fi îndrumată către echipa de la DGASPC Neamţ care îi va pune la dispoziţie serviciile necesare.
Sursa: Monitorul de Neamț
Articolul În județul Neamț a fost construit un adăpost pentru victimele violenței domestice apare prima dată în Jurnal de Neamt.
Jurnal FM 